/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Decizia Curții de Apel la solicitarea Consiliului Antidiscriminare de a înlătura crucifixul, instalat de Năstase în incinta MAI

09 august 2021, ora 11:00

Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat în favoarea menținerii deciziei Consiliului prin care a solicitat MAI să înlăture simbolistica religioasă din sediul instituției. O decizie în acest sens a fot luată la 20 iulie curent. Aceasta este executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, recomandarea de înlăturare a crucifixului a fost înaintată de către Consiliu prin decizia emisă în decembrie 2019 prin care s-a constatat că instalarea simbolului religios în incinta unei autorități publice reprezintă instigare la discriminare pe criteriul de convingeri. Consiliul și-a argumentat poziția considerând că prezența simbolurilor religioase în instituțiile publice în care interacționează persoane cu viziuni și convingeri diferite nu ar trebui să fie acceptată, iar renunțarea la astfel de simboluri ar contribui la menținerea neutralității serviciului public, coabitarea sănătoasă a persoanelor cu viziuni diferite, menținând astfel nivelul de toleranță necesar într-o societate democratică.

Ministerul a solicitat anularea deciziei, în partea constatatoare a faptului de instigare la discriminare pe criteriul de convingeri și în ceea ce ține de înlăturarea simbolisticii religioase din holul instituției.

Argumentarea reclamatului ținea de faptul că simbolul instalat (crucifixul) este un însemn național, nu unul al opresiunii, ci al eliberării și al purificării – o valoare fundamentală pentru întreaga civilizație europeană, iar instituțiile statului, din perspectiva creștin-democrată, servesc la apărarea valorilor fundamentale pentru societate: libertatea, solidaritatea și subsidiaritatea.

Instanța de judecată a respins cererea reclamatului ca fiind neîntemeiată, subliniind că laicitatea înseamnă, neutralitatea instituțiilor statului față de oricare din cultele religioase, iar, pe de altă parte, o formă de libertate de conștiință pentru toți cetățenii statului, or, orice interferență a statului cu cultele religioase este de natură de a limita autonomia.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr și fost ministru de Interne, Andrei Năstase, a fost absolvit de obligația de a aduce scuze publice pentru „instigare la discriminare pe criteriu de convingeri manifestată prin instalarea crucifixului și discursul de la evenimentul respectiv”. Printr-o încheiere irevocabilă din 17 februarie curent, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a pus punct procesului de judecată dintre Andrei Năstase și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Andrei Năstase, liderul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, a fost ministru de Interne în perioada iunie – noiembrie 2019. Pe 15 septembrie 2019, pe un perete din interiorul sediului MAI, a fost instalat un crucifix, iar la eveniment, pe lângă ministrul Năstase, au participat și Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Vladimir, dar și Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru.

/DOC/ Crucifixul de la MAI: CSJ a emis o decizie irevocabilă în procesul dintre Năstase și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram