Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a explicat de ce fracțiunea vrea să schimbe modalitatea de desemnare și numire a directorului Centrului Național Anticorupție (CNA). Alesul poporului a declarat miercuri, în cadrul unui briefing de presă la Parlament, că astfel se va avansa cât mai mult în reforma justiției.
„În trecut, am văzut că în cadrul concursurilor, evaluările erau subiective în cel mai bun caz. În cel mai rău caz avantajau candidați care nu erau foarte bine pregătiți. Noi am decis că numirea de către Parlament va fi cel mai corect și cel mai just pentru a avansa cât mai mult în reforma justiției pe care cu toții ne-o dorim. Va fi o colaborare și mai eficientă între tot ce înseamnă reforma justiției și acțiunile CNA. De asta și am venit cu această propunere. Totul se rezumă la legitimitatea politică pe care o are acest Parlament și schimbările pe care dorim să le facem. Din momentul în care șeful CNA este numit de Parlament, atunci, el va avea mai multă responsabilitate și motivație de a se lupta cu corupția”, a declarat Radu Marian.
Menționăm că în proiectul care se regăsește pe agenda viitoarei ședinței a Legislativului se propune ca directorul CNA să fie numit în funcție de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități, pentru un mandat de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.
Astfel, candidatul la funcția de director ar putea să nu mai fie selectat pe bază de concurs de către Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului. Aceasta doar va verifica dacă candidații corespund cerințelor și va prezenta Parlamentului avize privind întrunirea condițiilor legale de numire în funcție.
Actualul director al CNA, Ruslan Flocea, a fost numit în funcție prin hotărârea Parlamentului din 31 iulie 2019, în urma votului majorității deputaților aleși.






