Fracțiunea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) a propus excluderea de pe ordinea de zi a proiectului privind schimbarea modalității de numire a directorului Centrului Național Anticorupție (CNA).
„Bateți cu piciorul în mediul academic și reprezentanții societății civile. Acest proiect nu este pregătit și necesită a fi dezbătut pe larg. Prin acest proiect se atentează la principiile democratice ale statului de drept și se încearcă subordonarea instituțiilor de drept”, a spus deputatul Vasile Bolea.
Propunerea însă nu a fost susținută de către majoritatea parlamentară.
Amintim că Partidul Socialiștilor (PSRM) a emis un comunicat de presă în care a critica proiectul de lege înaintat de către Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) prin care se propune modificarea procedurii de desemnare și numire a directorului CNA.
PSRM a spus că numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept, inclusiv la CNA, reprezintă o politizare și subordonare politică a acestora, un control politic asupra justiției.
Deputatul PAS Radu Marian a explicat că fracțiunea vrea să schimbe modalitatea de desemnare și numire a directorului CNA pentru că astfel se va avansa cât mai mult în reforma justiției.
Menționăm că în proiectul care se regăsește pe agenda viitoarei ședinței a Legislativului se propune ca directorul CNA să fie numit în funcție de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități, pentru un mandat de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.
Astfel, candidatul la funcția de director ar putea să nu mai fie selectat pe bază de concurs de către Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului. Aceasta doar va verifica dacă candidații corespund cerințelor și va prezenta Parlamentului avize privind întrunirea condițiilor legale de numire în funcție.
Actualul director al CNA, Ruslan Flocea, a fost numit în funcție prin hotărârea Parlamentului din 31 iulie 2019, în urma votului majorității deputaților aleși.






