Regula e regulă, dar nu pentru toți! Deși este interzis, unii comercianți ambulanți continuă să vândă materiale de construcție la marginea străzii Calea Basarabiei din capitală. Vânzătorii se plâng că în spațiul nou amenajat de la piața de pe strada Cărbunari sunt nevoiți să achite în fiecare zi pentru loc, iar acest lucru le-ar aduce pierderi, întrucât nu mereu au vânzări.
Vânzătorii se arată deranjați de noua decizie a Primăriei și spun că nu le convine să-și vândă marfa în piața de pe strada Cărbunarilor, întrucât acolo trebuie să achite în fiecare zi.
Bărbatul mai spune că nu-și poate lua autospecialele cu materiale de construcție de pe strada Calea Basarabiei, întrucât acestea ar fi defectate. Chiar și așa, acesta susține că ar avea de suferit pierderi dacă ar vinde în noul spațiu amenajat de Primărie.
Tot acolo am surprins și un camion cu lemne. Proprietarul acestuia nu era la fața locului, însă pe autospecială erau indicate numerele de contact.
În zonă am surprins astăzi și un echipaj al Poliției, care însă a precizat că toți comercianții ambulanți observați pe strada Calea Basarabiei sunt sancționați.
Anterior, primăria capitalei a decis să interzică comerțul ambulant pe strada Calea Basarabiei, iar acum două zile, vânzătorii au fost redirecționați în piața de pe strada Cărbunarilor, unde li s-au pus la dispoziție 200 de locuri. Tot atunci, oamenii legii au efectuat razii pentru a vedea dacă agenții economici comercializează ambulant materiale de constructࡣie direct din camioane, microbuze sau tractoare.




































