Amenzi în valoare de peste 100 000 de lei au fost aplicate șoferilor în urma raziilor nocturne comune ale SPIA și INSP desfășurate în zilele de 13-14 august 2021. În rezultatul acțiunilor realizate, în privința șoferilor care au încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere au fost întocmite 98 procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea amenzilor în sumă de 101 750 de lei și 285 puncte de penalizare.
Cele mai frecvente încălcări documentate au fost: depășirea limitei de viteză, nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorității de trecere, încălcarea regulilor de exploatare a autovehiculului și starea de ebrietate la volan.
Oamenii legii menționează că, au fost documentate trei cazuri de conducere a unităților de transport în stare de ebrietate. Astfel, în cazul a doi conducători auto a fost stabilită concentrația de alcool în aerul expirat de 0,45mg/l, cazurile fiind înregistrate pentru examinare sub aspect penal și contravențional. Totodată, a fost întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, în cazul unui conducător auto care a înregistrat 1,16 mg/l concentrație de alcool în aerul expirat.
Activităţile realizate au avut drept scop depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la regimul circulaţiei rutiere, în special a celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor/produselor stupefiante, depășirea regimului de viteză, precum și a altor abateri de la prevederile Regulamentului circulației rutiere.
În cadrul activităților desfășurate, au fost implicați 12 ofițeri ai Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), fiind constituite 9 echipe de patrulare auto, care au activat în mun. Chișinău și Zona Centru a Republicii Moldova.




































