A șasea licitație deschisă pentru obținerea dreptului de încheiere a Contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant stradal pe teritoriul orașului Chișinău, a fost anulată. Aceasta a fost declarată nulă de către Comisia de licitație, din cauză lipsei participanților de a adjudeca loturile expuse la concurs, se arată într-un comunicat al Primăriei Chișinău.
„Decizia a fost luată de Comisie în temeiul pct. 36 din Regulamentul privind licitațiile cu strigare pentru obținerea dreptului de a încheia un contract privind amplasarea unității de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 17/6 din 01.10.2021”, se arată în comunicat.
Potrivit prevederilor Regulamentului, cele 24 de locații stabilite pentru unitățile de comerț cu presă periodică și cu flori, precum și terase, amplasate pe străzile din sectoare și parcuri, urmează a fi expuse la licitațiile următoare.




































