Premierul israelian, Naftali Bennett, a primit a treia doză de vaccin împotriva noului tip de coronavirus şi a încurajat populaţia să-i urmeze exemplul, după ce vârsta minimă pentru rapel a fost scăzută la 40 de ani în Israel. Acest lucru s-a întâmplat din cauza creşterii numărului de contaminări, informează AGERPRES.
Potrivit biroului său de presă, Bennett, 49 de ani, este primul lider al lumii căruia i s-a administrat a treia doză de vaccin.
“Dacă vă veţi vaccina cu a treia doză, vom putea evita un al patrulea lockdown”, a declarat Bennett, înainte de a fi vaccinat într-un spital public din Kfar Saba (centru). “Constatăm marea eficienţă a vaccinurilor, acesta este sigur şi este modul în care putem pune capăt virusului”, a subliniat el.
Pentru a lupta împotriva răspândirii virusului, autoritățile israeliene au decis joi să scadă la 40 de ani vârsta minimă pentru primirea unei a treia doze de vaccin, în special pentru Pfizer/BioNTech.
“Suntem într-un punct culminant al bătăliei noastre, putem câştiga împreună. E la o aruncătură de băţ (victoria), însă nu am ajuns încă acolo”, a adăugat premierul israelian, în timp ce ţara sa a înregistrat în ultimele zile circa 8.000 de noi cazuri zilnice de contaminare, un record începând din ianuarie.
De la începerea pandemiei, peste 970.000 de contaminări au fost înregistrate în Israel, dintre care peste 6.700 s-au soldat cu deces. Mai mult de 5,4 milioane de israelieni au primit câte două doze de vaccin, 58% din populaţie, şi circa 1,2 milioane o a treia doză.
Această campanie a permis reducerea drastică a contaminărilor, însă în ultimele săptămâni numărul de cazuri noi a început să crească odată cu răspândirea variantei Delta la adulţii nevaccinaţi, dar şi la persoanele vaccinate în urmă cu peste şase luni.




































