Toți cetățenii Republicii Moldova care au solicitat evacuarea sunt în afara teritoriului afgan, anunță ministerul de Externe. Astfel, membrii echipajului, format inclusiv din cetățeni moldoveni, au aterizat în siguranță la Islamabad.
„Sprijiniți de partenerii străini, aceștia au reușit să ajungă la aeroportul internațional Kabul, au verificat aparatul de zbor, care aparține unei companii din Republica Moldova, contractată de un program ONU, și după soluționarea formalităților au decolat spre capitala Pakistanului. Cetățenii care au părăsit astăzi teritoriul afgan erau ultimii care își exprimase dorința de a fi evacuați. Astfel, la acest moment, toți cetățeni șase ai Republicii Moldova care au solicitat sprijin pentru evacuare se află în siguranță în afara teritoriului afgan”, se arată într-un comunicat al MAEIE.
În context, ministerul de Externe anunță că va monitoriza în continuare, împreună cu partenerii internaționali, evoluția situației din Afganistan.




































