Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), care este condus de ministrul Andrei Spînu, viceprim-ministru, va fi responsabil de șase domenii și va avea în subordine cinci agenții. Cel puțin asta prevede o hotărâte de Guvern privind funcționarea și organizarea noului minister.
Instituția va avea patru secretari de stat, un secretar general şi un colegiu. În total, efectivul va conține până la 100 de unități.

Ministerul va fi responsabil de domeniile:
1) infrastructura de comunicaţii;
2) construcţii și urbanism;
3) transport;
4) infrastructura de transport;
5) securitate şi eficienţă energetică;
6) dezvoltare regională.
Potrivit decizie, ministerul va avea calitatea de fondator în 11 instituții, iar printre autoritățile administrative din subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale se numără:
Agenția pentru Supraveghere Tehnică
Agenția pentru Eficiență Energetică
Agenția Națională Transport Auto
Autoritatea Aeronautică Civilă
Agenţia Navală a Republicii Moldova




































