Sistemul electronic de vot din Parlament, care a fost procurat acum 8 ani, ar putea fi utilizat, în sfârșit, începând cu luna septembrie. Cel puțin asta susține șeful Legislativului, Igor Grosu, care zice că nu-și poate explica de ce până acum acesta nu a fost folosit. În schimb, unii colegi de fracțiune de-ai săi sunt de părere că acest lucru a fost făcut intenționat, pentru ca să fie posibilă trucarea votării.
Pentru e evita acest gen de situații, Igor Grosu susține că, din septembrie, aleșii poporului vor putea utiliza sistemul electronic de vot.
„Din sesiunea de toamnă, vom schimba această problemă… vom introduce votul electronic. E amuzant că atâția ani lumea nu s-a învățat să apese trei butoane”.
Igor Grosu spune că nu-și poate explica, de ce până acum votul electronic nu a fost implementat.
„- E acela pe care-l vedeți pe masa fiecărui deputat. Iată echipamentul cela nu a fost folosit de ani de zile. – Care este avantajul acestui vot? – Mare avantaj. Noi vedem în timp real câți votează, nu suntem la mâna numărătorilor care mai uită ori mai greșesc la factorul uman. Noi vedem concret, care sunt deputații, care și pentru ce a votat sau n-a votat. O să vedeți și dvs pe ecranele care apar dreapta-stânga, ca la sondajele sociologice”.
Între timp, unii colegi de-ai săi de fracțiune sunt de părere că procesul de implementare a sistemului de vot electronic a fost tergiversat intenționat.
După ce, în timpul protestelor din 7 aprilie 2009, clădirea Parlamentului a fost devastată de manifestanți, sediul Legislativului a fost renovat capital. Atunci, autoritățile au decis să instaleze în sala plenului un sistem electronic, care ar fi trebuit sa fie utilizat atât pentru înregistrarea deputaților, cât și pentru procesul de vot. Pentru acesta s-au cheltuit aproape 13 milioane de lei. Deși a ajuns în Legislativ încă 2013, abia peste un an, deputații l-au testat pentru prima dată, dar încercarea a eșuat din prima și nu a mai fost repetată până în prezent.





















