Ministra Sănătății, Ala Nemerenco și ministrul Culturii, Sergiu Prodan au făcut astăzi o serie de precizări în legătură cu programul evenimentelor dedicate celor 30 de ani de indepență a Republicii Moldova, iar în context, și despre măsurile de protecție anti COVID – 19 care trebuie respectate de către participanții la acestea.
Ala Nemerenco a menționat că programul evenimentelor de anul acesta de la Chișinău este mult mai scurt decât în anii precedenți.
„Este un program care în principiu va avea mai mult un concert festiv cu cântece patriotice, mai puțin de dans, care va fi derulat până la ora 14:30, după care va urma câteva programe de film, inclusiv documentare, care vor fi transmise. Participanții care sunt invitați în lojă, vor purta mască și se vor afla la o distanță suficient de mare pentru a micșora posibilitatea de infectare. De asemenea, le-am cerut tuturor ca să fie vaccinați. Avem informații că toți cei care vor participa, în special invitații, sunt deja demult vaccinați”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, într-o conferință de presă.
Ministras Sănătății a dat asigurări că toți militarii participanți la parada din PMAN sunt imunizați.
„De ce avem paradă militară? La paradă vor participa formațiuni militare, inclusiv soldați militari care, de fapt, locuiesc într-un spațiu închis, în unități și nu au niciun caz de îmbolnăvire mai multe luni la rând. Ei comunică între ei. Absolut toți sunt 100% vaccinați. Defilarea în care vor participa de la strada Pușkin până la strada Bănulescu-Bodoni este doar pe perioada a câtorva minute. Totodată, toți ceilalți se vor afla la o distanță destul de îndepărtată de participanții la paradă”, a precizat Ala Nemerenco.
Totodată, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, spune că toate evenimentele dedicate Zilei Independenței R. Moldova vor fi transmise la posturile de televiziune, dar și online., așa că a venit cu îndemnul ca doritorii de a urmări parada și concertele să o facă din fața ecranelor.
„Vreau să vă asigur că cei prezenți în tribunele pentru invitați vor prezenta la urcarea pe tribune nu doar invitația, dar și dovada vaccinării sau testul PCR COVID-19 făcut din banii proprii, valabil 72 de ore sau testul la anticorpi, sau dovada recuperării după boală. Practic, orice dovadă a rezistenței la acest virus este acceptat. Referitor la program, vom avea parada oficială, lucru la care nu putem renunța, pentru că este o aniversare importantă a independenței noastre și trebuie să marcăm acest lucru. Viața în țară nu trebuie să se oprească în urma măsurilor întreprinse. Concertul de mâine care va avea loc imediat după paradă va dura nu mai mult de două ore jumătate. După asta va urma o serie de filme documentare și de spoturi de publicitate.Toate aceste evenimente, dar și concertul de seară care era planificat vor fi transmise la posturile TV și online. Noi îndemnăm publicul spectator dornici să vadă concertul, să stea acasă comozi, în plină siguranță și să admire aceste concerte”, a spus Prodan.
Potrivit celei mai recent decizii a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, evenimentele dedicate Independenței, organiat în toate localitățile din țară, urmează să se închie până la ora 17:00. Cei prezenți trebuie să respecte distanța fizică de cel puțin un metru și să poarte măști de protecție, chiar dacă manifestațiile au loc în aer liber.
Vineri, 27 august, traficul rutier va fi suspendat în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale , între orele 07:00 și 23:00, iar circulația transportului public va fi redirecționată.




































