Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

CIA şi armata SUA efectuează operaţiuni cu elicoptere și trupe la sol pentru extragerea unor cetățeni din Afganistan

Soldații americani și cei aliați desfășoară misiuni de recuperare și evacuare a unor cetățeni americani precum și a colaboratorilor afgani. Foto: Profimedia Images
26 august 2021, ora 15:31

Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) şi armata SUA efectuează operaţiuni punctuale de evacuare a cetăţenilor americani şi a colaboratorilor afgani prin utilizarea de elicoptere şi trupe în Kabul şi în alte zone din Afganistan, afirmă oficiali citaţi de publicaţia The Wall Street Journal, potrivit Mediafax și digi24.ro.

Conform unor oficiali de la Washington, CIA a lansat operaţiuni clandestine pentru salvarea americanilor din oraşul Kabul, dar şi din alte regiuni din Afganistan, în condiţiile în care se apropie termenul-limită de 31 august. În misiunile de evacuare sunt utilizate elicoptere militare, dar operaţiunile sunt coordonate de CIA.

Un oficial din cadrul Congresului SUA a declarat că militari americani au fost trimişi în diverse zone din Kabul în misiuni comune cu trupe din state aliate, inclusiv din Marea Britanie şi Franţa, pentru a prelua cetăţeni din naţiuni partenere, rezidenţi americani sau afgani care au primit vize speciale după ce au ajutat armata americană.

Aceste operaţiuni aeriene şi terestre sunt considerate periculoase în contextul actualei situaţii din Afganistan. Departamentul american al Apărării a anunţat că îşi coordonează cu talibanii operaţiunile la Aeroportul din Kabul, dar nu este clar dacă s-a discutat şi despre aceste operaţiuni punctuale de evacuare din afara aeroportului. Potrivit cotidianului The Washington Post, William Burns, directorul Agenţiei Centrale pentru Informaţii din SUA (CIA), s-a întâlnit luni, la Kabul, cu mollahul Abdul Ghani Baradar, liderul Biroului politic al Mişcării talibanilor afgani, pentru discuţii pe tema operaţiunilor de evacuare.

Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) a refuzat să ofere detalii despre actualele operaţiuni de evacuare din Afganistan.

În prezent, în Kabul, sunt aproximativ 6.000 de militari americani. Preşedintele Joseph Biden le-a transmis marţi partenerilor din cadrul Grupului ţărilor puternic industrializate (G7) că Statele Unite sunt în grafic pentru a finaliza pe 31 august operaţiunile de evacuare din Afganistan, deşi sunt elaborate şi planuri pentru eventuale situaţii de urgenţă. Aliaţi ai SUA, în principal Marea Britanie, Franţa şi Germania, au cerut prelungirea operaţiunilor de evacuare din Afganistan a cetăţenilor străini, a colaboratorilor afgani şi a persoanelor care solicită azil din raţiuni de securitate. Franţa a semnalat miercuri că ar putea menţine cât va fi necesar trupele în zona Aeroportului din Kabul. Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi oficiali britanici au avertizat că există riscul comiterii unor atacuri teroriste de către filiala afgană a reţelei Stat Islamic împotriva trupelor internaţionale din Kabul.

„Ameninţările în zona aeroportului sunt foarte reale şi foarte substanţiale”, în principal din partea filialei afgane a reţelei teroriste Stat Islamic. „Există riscuri reale la adresa avioanelor noastre, la adresa personalului şi a persoanelor adunate la aeroport”, a declarat congresmanul democrat Adam Schiff.

Mişcarea talibanilor a avertizat că vor exista „consecinţe”, inclusiv în privinţa acţiunilor de formare a unui nou guvern în Afganistan, dacă Statele Unite prelungesc operaţiunile militare de evacuare după data de 31 august. Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor afgani, a transmis că afganii nu vor mai putea părăsi ţara după 31 august. „Noi nu vom mai permite să plece afganii, nu suntem deloc încântaţi de acest lucru”, a afirmat Zabihullah Mujahid.

În contextul retragerii trupelor occidentale, combatanţii talibani au ocupat numeroase provincii afgane şi zone din capitala ţării, Kabul. Mişcarea talibanilor poartă negocieri cu fostul preşedinte afgan Hamid Karzai şi cu Abdullah Abdullah, liderul Consiliului afgan pentru Reconciliere Naţională, pe tema formării unui guvern de uniune naţională în Afganistan.

Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite. Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat că el este acum preşedintele interimar “legitim” al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente