O carte religioasă veche și 100 de cartușe au fost depistate la punctul de trecere Cahul. Acestea se aflau în posesia unui cetățean originar din R. Moldova, care intenționa să părăsească țara. Suspectul urmează să fie documentat de oamenii legii.
Bărbatul de 42 de ani, originar din Cantemir, a fost supus joi unui control amănunțit, în timp ce încerca să treacă frontiera în calitate de pasager al unui microbuz de pe ruta Moldova – Austria.
Polițiștii de frontieră au identificat asupra acestuia 100 cartușe de calibru 6,35 G.F.L., înfășurate cu bandă adezivă și ascunse în buzunarul de la pantaloni, iar în geanta personală au mai fost depistate două binocluri, o carte veche religioasă și un carnet cu inscripții despre tablouri de artă și cărți religioase.
În urma audierilor, bărbatul a declarat că munițiile nu-i aparțin și că le-ar fi luat de la cineva din Chișinău pentru a le transmite altei persoane când va ajunge la destinație. Acesta a mai spus că obiectul de cult religios i-a rămasă ca moștenire de la tatăl său.
Astfel, autoritățile au întocmit un proces verbal, iar cartușele și cartea religioasă au fost ridicate și vor fi supuse expertizei.





































