Un microbuz de pe ruta Chișinău – Moscova s-a răsturnat în localitatea Kipti din regiunea ucraineană Cernigov. Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05:40 la 90 de kilometru de Capitala Ucrainei – Kiev.
Presa ucraineană scrie că microbuzul s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu o ambulamță.
În vehicul se aflau cetățeni moldoveni și ruși, iar două persoane au fost ușor rănite. Este vorba despre o cetățeancă a R. Moldova și una din Federația Rusă. Cele două femei au fost consultate de medici și au refuzat spitalizarea.
„Reprezentanții misiunii diplomatice sunt în contact cu responsabili din cadrul poliției naționale de patrulare din regiunea Cernigov, care au confirmat că toți pasagerii unității de transport au fost preluați și au continuat ruta spre Moscova”, a menționat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chișinău, Daniel Vodă.
Un accident similar a avut loc marți seară, tot în Ucraina. Un autobuz de pe linia Chișinău – Moscova s-a răsturnat la Kiev. Mai multe persoane, cetățeni ai R. Moldova, Rusiei și Ucrainei au fost răniți. Aceștia și-au continuat ulterior drumul spre Capitala Federației Ruse cu un alt autobuz, pus la dispoziție de compania de transport.




































