Și premierul țării, Natalia Gavrilița a transmis cetățenilor un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Prim – ministra își dorește „ca următorii 30 de ani să fie mai buni”.
„Să fie cu lecții învățate, cu greșeli nerepetate, cu eforturi încununate de rezultat și cu bucuria de a ne vedea unii pe alții împliniți. La mulți ani, Moldova!”, este mesajul transmis de Natalia Gavrilița.
Premierul i-a asigurat pe cetățeni că se muncește pentru ca R. Moldova să se schimbe.
„Lucrăm împreună să avem o țară cu dreptate, o țară cu respect față de munca cinstită, o țara în care lucrezi, investești și prosperi”, a spus șefa cabinetului de miniștri.
„Legătura multora dintre noi cu țara e doar prin inimă și internet. Știu că multora acum le este dor de țara lor. Le este dor de Moldova satelor pline de copii, Moldova orașelor pline de forfotă și activitate economică, de Moldova pădurilor bătrâne și a fântânilor cu apă curată”, a mai spus Gavrilița.
Republica Moldova și-a proclamat independența în urmă cu 30 de ani. Declarația de Independență a țării a fost semnată în 27 august 1991 de către 278 de deputați din Parlament.





















