Programul evenimentelor festive dedicat împlinirii celor 30 de ani de Independență se amână cu aproximativ o oră. Întârzierea este determinată de ceața densă deasupra aeroportului Chișinău, care nu a permis aterizarea la timp avionului președintelui Vladimir Zelenski și decolarea avionului lui Klaus Iohannis, anunță Președinția șu Guvernul Republicii Moldova.
„Vă anunțăm că programul evenimentelor festive dedicat împlinirii celor 30 de ani de Independență se amână cu aproximativ o oră. Din cauza ceții dense deasupra aeroportului Chișinău, avionul președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, nu poate ateriza. La fel, avionul președintelui român, Klaus Iohannis, se află pe aeroportul București și nu poate decola din cauza ceții”, este mesajul instituțiilor.




































