/VIDEO/ Misiune grea pentru jurnaliștii care au relatat evenimentele dedicate Independenței. Au fost ținuți la distanță de oficiali

cats-572
27 august 2021, ora 22:22

Misiune grea pentru jurnaliștii care au relatat evenimentele dedicate sărbătorii naționale. Din cauza măsurilor stricte de securitate, reprezentanții presei au fost ținuți la distanță de oficiali. Și în centrul capitalei, când au defilat militarii, cameramanii și jurnaliștii au urcat pe o scenă îngustă, astfel încât nu toți au reușit să încapă. Îmbulzeala a fost greu de evitat, iar de distanță socială – nici vorbă.

Cei care au participat la partea oficială a programului au trecut printr-un filtru de securitate. Nu au făcut excepție nici reprezentanții mass-media, care s-au acreditat, din timp, să reflecte aceste evenimente. Chiar și așa, jurnaliștii nu au putut să se apropie de oficiali, iar în timpul depunerilor de flori au fost ținuți la mare distanță, în locuri destinate special pentru ei, unde, la fel, erau nevoiți să se îmbulzească. Nu s-a trecut fără incidente.

„ De ce nu am voie? – Există riscul că, atunci când va veni doamna, o să săriți cu microfonul în față. – Eu sunt jurnalistă și vreau să văd ce să petrece. De ce trebuie să stau în spate? La cine să mă uit? De ce am mai venit aici? – Este cameramanul care filmează materialul.

Ca să surprindă parada militară, jurnaliștii au trebuit să urce pe o scenă improvizată, special pentru ei. Însă, nu toți au încăput, așa că s-au îmbulzit ca să-și facă un loc mai bun pentru a filmat. Unii au urcat chiar pe fundamentul Arcului de Triumf, ca să poată lua imagini bune.

Nu este pentru prima dată când, la evenimentele publice, jurnaliștii sunt ținuți departe de persoanele oficiale.

Atunci, ONG-urile de media au condamnat asemenea acțiuni. Am solicitat un comentariu de la Serviciul Protecție și Pază de Stat, dar deocamdată, nu am primit un răspuns. Imediat ce-l vom obține, îl vom publica.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
Poliția contrazice acuzațiile lui Vasile Costiuc despre „împușcarea” unui ucrainean: Falsul, promovat inițial de Ilan Șor
Poliția contrazice acuzațiile lui Vasile Costiuc despre „împușcarea” unui ucrainean: Falsul, promovat inițial de Ilan Șor
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente