Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1009: Avertizare în Moldova și alertă aeriană în Ucraina! Atacul Rusiei lasă țara vecină în frig și beznă

Cavcaliuc, plecat din țară și dat în căutare națională, și-a deschis firmă în Londra. Se laudă pe internet că va contribui la ridicarea economiei, din remitențe

missing
03 septembrie 2021, ora 15:53

Fostul șef adjunct al IGP și lider al partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, și-a deschis pe 1 septembrie o firmă la Londra. Potrivit jurnaliștilor de la Anticorupție, firma lui Cavcaliuc se numește „Success for you LIMITED”, iar el a fost instalat în funcția de director în aceeași zi în care a deschis-o.

Într-o postare pe canalul său de Telegram, Gheorghe Cavcaliuc a venit cu o serie de precizări legate de compania pe care a fondat-o în Marea Britanie, însă nu a oferit niciun detaliu legat de domeniul de activitate al acesteia.

„Da, mi-am fondat o companie în Marea Britanie și nu văd nimic rău în asta…Toată viața am muncit, muncesc și în prezent….Apropo, voi crea mai multe locuri de muncă în compania mea și ca prioritate voi angaja compatrioți de ai noștri din diaspora, care sunt fără serviciu, oameni la care țin foarte mult, pentru că am simțit pe pielea mea, fiind copilul părinților lăsat acasă la o vârstă fragedă, nevoiți să meargă să muncească peste hotare”, a scris Gheorghe Cavcaliuc.

„Și da, din remitențele noastre trimise în Moldova ca și în cazul la alte sute de mii de persoane, inclusiv cum au făcut-o părinții mei muncind peste 20 de ani în străinătate, vom contribui la ridicarea economiei”, a mai spus Cavcaliuc.

Zilele trecute, biroul național Interpol a cerut celui de la Lyon anunțarea în căutare internațională a fostului șef – adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, dar și a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. În cazul lui Cavcaliuc a fost solicitată localizarea, iar în cazul lui Platon arestarea și extrădarea.

Gheorghe Cavcaliuc a părăsit R. Moldova în iunie, în timpul campaniei electorale. La puțin timp după plecare, acesta a fost suprins de internauți în Capitala Marii Britanii. Cavcalicuc are statut de bănuit în dosarul „verde de briliant”, când mai mulți membri ai partidului PACE l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare din cauza leziunilor cu care s-a ales. Alți patru membri, printre care președintele organizației teritoriale a partidului PACE, sunt cercetați în acest dosar.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.