/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ Oleg Melniciuc, primul judecător trimis în instanță pentru îmbogățire ilicită și fals în acte publice, condamnat la șapte ani de închisoare cu executare

missing
03 septembrie 2021, ora 11:56

Oleg Melniciuc, primul judecător trimis în instanță pentru îmbogățire ilicită, condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip închis. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă la Judecătoria Anenii Noi, sediul Varnița, de magistrata Aurelia Pleșca. Asta deși procurorii au cerut 10 ani de închisoare. Sentința a fost luată în lipsa lui Melniciuc, a avocaților acestuia și procuorului și va intra în vigoare în momentul în care decizia va fi definitivă. 

Pronunțarea sentinței în cazul lui Oleg Melniciuc a fost amânată de mai multe ori în ultimele aproximativ două luni, după ce judecătoarea s-a îmbolnăvit.

Dosarul lui Melniciuc a fost trimis în instanță în 2018. După ridicarea și studierea a sute de documente și interogarea mai multor martori, procurorii au stabilit că, în anii 2013-2017, când a deținut funcția de judecător și președinte interimar al Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, Oleg Melniciuc a inclus în declarațiile de avere date eronate. De asemenea, ar fi comis infracțiunea de îmbogățire ilicită, prin deţinerea, personală sau prin intermediul terților, a bunurilor, a căror valoare depăşeşte substanţial mijloacele dobândite.

Procurorii anticorupție au calculat că în anii 2014 – 2016 familia magistratului a obținut venituri de 1 444 958 lei şi a efectuat cheltuieli de 2 085 101 lei. Acest fapt indică asupra unei diferențe substanțiale dintre averea dobândită şi veniturile obținute. În categoria ”venituri” procurorii au inclus și cele peste 600 000 lei declarate ca donație. Procurorii le-au numit ”donații suspecte”.

Unele dintre aceste donații provin de la mama și socrul magistratului. Mama i-ar fi donat în anii 2014 și 2015, așa cum se arată în declarațiile de avere, câte 150 de mii de lei. Oleg Melniciuc le-a explicat prin faptul că banii au fost obținuți legal din locațiunea unor spații pe care mama sa le deține în municipiul Chișinău. Cât privește alte 3 mii de euro donați de socrul său, judecătorul a spus că acesta muncește de mai mult timp peste hotare și și-a putut permite să facă fiicei o astfel de donație.

În prezent, mai multe bunuri ale familiei se află sub sechestru: un autoturism Mercedes, ce aparținea soției magistratului, și mai multe sume de bani, ridicate în cadrul perchezițiilor pe care procurorii le-au făcut în biroul și la domiciliul judecătorului în luna iulie 2017.

Atât la audierile de la Procuratura Anticorupție, cât și în declarațiile pentru presă făcute atunci când a fost reținut, Oleg Melniciuc nu și-a recunoscut vina.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram