Opozanta din Belarus, Maria Kolesnikova și avocatul ei, Maxim Znak, au fost condamnați de o instanță de la Minsk la 11 și respectiv 10 ani de închisoare. Cei doi au fost declarați vinovați pentru toate capetele de acuzare care li s-au incriminat – „complot vizând preluarea puterii cu forța”, „apeluri la acțiuni care afectează securitatea națională” și „crearea unei formațiuni extremiste”.
Kolesnikov urmează să își ispășească pedeapsă într-o închisoare de regim general, iar Znak în una cu regim de maximă siguranță, scrie Zerkallo. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi contestată în termenii prevăzuți de lege.
Parchetul din Belarus a cerut pedepse de 12 ani de închisoare pentru Maria Kolesnikova, acuzată că a vrut să răstoarne regimul autoritar al lui Aleksandr Lukaşenko și avocatul ei, Maxim Znak.
Procesul Mariei Kolesnikova, de 39 de ani, a început în august, după luni de eliminare a oricăror proteste în Belarus prin arestări masive, exiluri forţate ale opozanţilor şi lichidarea ONG-urilor şi media independente. Kolesnikova a fost arestată în septembrie după ce a rezistat într-un mod spectaculos unei tentative a autorităţilor de a o expulza din ţară, sărind pe geamul unei maşini în mers şi rupându-şi paşaportul. După realegerea contestată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în urmă cu un an, urmată de manifestaţii istorice împotriva puterii, autorităţile sunt angrenate într-o represiune permanentă. Mii de opozanţi au fost arestaţi sau obligaţi să plece în exil.