/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Editorial Mariana Rață: TV8 nu este doar o emisiune și doar un om. TV8 este o echipă mare, frumoasă și onestă

09 septembrie 2021, ora 21:21

„Mulți au cerut ieri pe rețelele de socializare să ies cu o reacție. Am ales să o fac public și privindu-vă în ochi. Sigur, la fel ca și mulți dintre dvs, sunt foarte dezamagită și șocată. Codul deontologic a fost mereu sfânt la TV8.

Tocmai din această cauză, conducerea televiziunii a luat decizia de a retrage pentru totdeauna emisiunea Politica.

Sunt una dintre cofondatoarele acestui post de televiziune. Iar în 2017, când am pornit la drum, ne-am luat cu toții angajamentul că vom face jurnalism corect, onest și că vom fi liberi de orice fel de influențe. Și exact așa m-am simțit eu și colegii mei în toți acești ani. TV8 nu este doar o emisiune și doar un om. TV8 este o echipă mare, frumoasă și onestă. Este echipa care în 2017-2019 a luptat fără teamă împotriva regimului oligarhic al lui Plahotniuc. Este echipa care în zilele fierbinți din iunie 2019 a muncit non stop ca să vă informeze despre schimbarea puterii și fuga celor care au umilit acest stat. Este postul de televiziune care mereu a criticat nedreptățile și a luptat pentru o justiție liberă și independentă de influențe nesănătoase. Noi chiar credem în asta!

De mai bine de un an, realizez o emisiune de investigații în care v-am vorbit despre ilegalități, scheme și furturi comise de Plahotniuc, Șor, Platon și alti indivizi care au produs daune extraordinare R. Moldova. Despre aceste personaje dubioase care reprezintă un mare pericol pentru stat am vorbit aproape la toate emisiunile Cutia Neagră. Despre asta v-am vorbit mereu în știrile tv8 și tot despre asta au scris mereu colegii mei de la echipa online.

Știu că vă este greu acum și sunteți dezamăgiți. Dar ceea ce vă rugăm noi este să ne judecați pentru ce a făcut și face un post de televiziune, 100 de oameni, și nu pentru acțiunile unei persoane.

Într-adevăr, este un conflict de interese al unei persoane. Sincer, vă cerem scuze și vă rugăm să ne dați o șansă să vă demonstrăm că INSTITUȚIA și echipa tv8 sunt dedicate jurnalismului etic și independent”.

Semnat, Mariana Rață.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram