Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1029: Alertă la Chișinău, suspect reținut și slăbiciunea lui Putin. „Al Treilea Război Mondial a început”

ANRE se justifică pe subiectul prețului mare la carburanți: Metodologia elaborată e perfect funcțională, iar scumpirile sunt dictate de cotațiile Plats

missing
21 septembrie 2021, ora 21:07

Pentru că scumpirile în lanț ale carburanților par să nu mai aibă sfârșit, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică s-a văzut nevoită să vină cu explicații. De fapt, directorul ANRE, Eugen Carpov, mai mult s-a justificat, decât a clarificat lucrurile. Potrivit lui, noua metodologie elaborată de instituția pe care o conduce este perfect funcțională, doar că prețurile, care variază continuu, sunt dictate de cotațiile Platts. Carpov a dat vina pe legea adoptată de fostul Parlament, la inițiativa deputatului Alexandru Oleinic, aceasta fiind o altă cauză, care a dus la destabilizarea fără precedent de pe piața produselor petroliere din țara noastră.

În cadrul unei conferințe de presă, ținută astăzi, Carpov a criticat Legea adoptată în aprilie curent de către fostul Parlament, la inițiativa deputatului Alexandru Oleinic. Asta deoarece, potrivit directorului ANRE, turbulențele de pe piața petrolieră ar reprezenta impactul legii respective.

„Legea era plină de erori și deficiențe. În pofida acestui fapt, ANRE a fost obligată să aplice legea respectivă.”

Potrivit lui Carpov, înainte de aplicarea metodologiei, elaborată de ANRE, prețurile erau stabilite de companiile petroliere, care aveau contracte Platts, iar cotațiile de pe această platformă sunt confidențiale și nu pot fi divulgate. Deci, Agenția nu avea acces la ele.

„Asta înseamnă că trebuia să crească cheltuielile cu 50-60 mii dolari, care este prețul unui contract anual Platts. La fel, prețurile urmau să fie stabilite pentru fiecare partidă importată, așa stabilea legea aplicată din iunie până în august, adică nu puteai procura partide angro de pe piața locală.”

Carpov mai spune că, în aceste condiții, ANRE s-a autosesizat, iar în august, Parlamentul a adoptat o serie de modificări la Legea privind piața produselor petroliere. Aceasta conține și noua metodologie de stabilire și aplicare a prețurilor, care este acum în vigoare.

„Aceste modificări au adus unele îmbunătățiri: prețurile maximale se stabilesc de ANRE, se revine la liberalizarea pieței angro și a altor produse petroliere, se relaxează condițiile speciale de obținere a licenței pentru import, se renunță la obligația prelevării probelor la import din spațiul UE, se asigură transparența deplină a procesului de stabilire de către ANRE a prețurilor, se exclud orice influențe a operatorilor asupra procesului de formare a prețului.

Totodată, directorul ANRE este de părere că, perioada de trei săptămâni, în care se aplică noua metodologie, este prea mică, pentru a vedea efectele noului cadru legislativ. Carpov s-a referit și la acuzațiile lansate de către unii politicieni și experți în adresa sa și a instituției pe care o conduce.

“Spre regret, suntem cumva într-un mediu plin de analize superficiale, neargumentate, false, cu date eronate, care influențează publicul. De ce se întâmplă asta, pentru că, probabil, unii politicenii nu-și găsesc ratingurile de altă dată și încearcă să iasă în față.”

Anterior, unii experți economici au criticat noua metodologie stabilită de ANRE. Potrivit lor, aceasta va duce la instituirea unui monopol pe piață și îi va elimina pe petroliștii mici.

“Această metodologie este criminală din punct de vedere a Legii concurenței, pe toate dimensiunile. Această metodologie contravine tuturor normelor din Legea concurenței. Cel mai grav este că această metodologie permite abuz de poziție dominantă pe piață a companiilor mari în relație cu companiile micuțe.”

Din 1 iulie, companiile petroliere calculează prețurile la carburanți conform unei metodologii noi, elaborată de ANRE și adoptată de Parlament.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.