/INFOGRAFIC/ Cu cât a crescut numărul birocraților în ultimii zece ani? Ioniță: „Provoacă costuri inutile de 2 miliarde lei”

missing
21 septembrie 2021, ora 11:59

În ultimii 10 ani populația țării s-a redus cu 343 mii locuitori, de la 2,93 milioane în 2011 la 2,6 milioane în prezent. Această reducere este determinată de doi factori: natalitatea redusă și migrația sau mai bine spus, fuga peste hotarele țării. În același timp, numărul de birocrați din țară a crescut cu 3,5 mii persoane de la 51,2 mii în 2011 la 54,8 mii în prezent, spune expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. 

Drept consecință, dacă în 2011 la o mie de locuitori reveneau 17,6 birocrați, atunci în prezent, acest indicator a crescut cu peste 20% și avem deja 21,4 birocrați la o mie de locuitori. Altfel spus, în mediu, la fiecare o mie de persoane numărul de birocrați s-a majorat cu aproape patru persoane.

„Dacă să păstrăm proporția din 2011, atunci în prezent noi trebuie să reducem numărul de birocrați cu 10 mii persoane. Asta în condiția când presupunem că în 2011 numărul lor era unul optim și nu exagerat, datorită zecilor de atribuții și funcții inutile, despre care voi vorbi mai jos”, spune expertul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, R. Moldova risipește anual două miliarde de lei pentru întreținerea unui aparat birocratic umflat și nociv, or, în ultimii zece ani, salariul mediu în sistemul public de administrare a crescut de trei ori, de la trei mii de lei salariul net lunar în 2011, la nouă mii de lei în prezent.

„Dacă ținem cont de toate plățile suplimentare aferente salariului, plus primele și alte adausurile la salarii, precum și spațiul de oficiul și alte cheltuieli cu forța de muncă, ajungem la concluzia că întreținerea unui birocrat ne costă nu mai puțin de 200 mii lei anual”, a precizat expertul.

Potrivit lui, în ultimii zece ani, numărul birocraților a crescut cu 3,5 mii persoane, cea ce a dus la umflarea aparatului birocrat cu zece mii de persoane. Costurile directe de întreținere a acestui număr suplimentar și inutil de birocrați se ridică la minim două miliarde de lei anual.

Foto: ionita.md

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram