Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Raionul Florești ar putea rămâne fără președinte. Funcționarul nu a reușit să justifice venituri de două milioane de lei

unnamed-150
22 septembrie 2021, ora 12:03

Raionul Florești ar putea să rămână fără președinte, după ce inspectorii de integritate au stabilit că acesta nu-și poate justifica venituri de două milioane de lei, pe care le-ar fi obținut din 2012 până anul trecut. 

Astfel, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele funcționarului. Controlul asupra acestuia a fost inițiat în iunie 2020, în baza unei sesizări. Întrucât președintele raionului este la al treilea mandat, primul fiind obținut în anul 2012, controlul averii a fost extins pentru toată perioada exercitării funcției de demnitate publică, fiind efectuat și pe numele soției acestuia.

„Inspectorul de integritate a depistat că președintele raionului a cumpărat aproximativ 200 de terenuri agricole, valoarea cărora, conform contractelor de vânzare – cumpărare, oscilează între o mie de lei și până la peste 200 de mii de lei. În acest mod, a fost generată bănuiala rezonabilă de diferență vădită și substanțială între averea dobândită și venturile realizate, în mărime totală de aproximativ două milioane de lei”, se arată într-un comunicat al ANI.

Din această sumă, diferența de peste 1,6 milioane de lei a fost stabilită pentru perioada 2012-2016, în baza legii anterioare. Deoarece, încălcarea cade sub incidența legislației de până în 2016, inspectorul de integritate va sesiza instituțiile competente în vederea efectuării unor controale sub aspect fiscal și penal.

Pentru perioada 2016-2020, inspectorul de integritate a stabilit diferența substanțială de aproximativ 270 de mii de lei. Potrivit legii actuale, subiectul riscă confiscarea acestei sumei, deoarece poartă un caracter nejustificat cu privire la deținerea acesteia.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, președintele raionului, prin intermediul avocatului său, a justificat cu acte doar o parte din averea deținută.

L-am sunat pe președintele raionului Florești, Ștefan Paniș, pentru a-i solicita o reacție.

„Actul de constatare este publicat, puteți sa îl analizați și să vă convingeți că inspectorul de integritate a absentat la lecțiile de matematică pentru că în act pentru toată perioada a stabilit venituri mai mari decât cheltuieli. O să contest acest act ilegal și o să demonstrez că inspectorul a avut un interes personal în acest caz”, ne-a spus Paniș.

Acesta a mai menționat că va contesta actul de constatare în instanța de judecată.

Dacă actul emis va rămâne definitiv, funcționarul ar putea fi decăzut din dreptul de a accede în funcție publică sau de demnitate publică, pe o perioadă de trei ani.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente