/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Gavrilița, la Bruxelles: „Reforma justiției, o prioritate absolută pentru țara noastră”

missing
27 septembrie 2021, ora 19:44

Prim-ministra Natalia Gavrilița se va întâlni la Bruxelles și cu comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, pentru a discuta despre planurile concrete pentru reforma justiției, catalogând-o drept o prioritate absolută pentru țara noastră. 

Despre aceasta șefa Executivului de la Chișinău a anunțat în cadrul unui briefing comun cu vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell. „Cu referire la reforma justiției, țin să menționez că suntem în contact strâns cu UE și Consiliul Europei și așteptăm cu nerăbdare să ne actualizăm dialogul în acest domeniu”, a menționat Natalia Gavrilița.

Prim-ministra a declarat că a discutat cu înaltul reprezentant Borrell agenda reformelor în care este angajată Republica Moldova și că în lunile următoare se va concentra asupra:

– continuării reformei sistemului de justiție și a luptei împotriva corupției;
– gestionarea pandemiei COVID-19;
– promovarea redresării economice și a condițiilor pentru creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă;
– consolidarea instituțiilor statului și reziliența țării.

Natalia Gavrilița s-a întâlnit în cadrul vizitei de la Bruxelles și cu Paolo Gentiloni, comisar european pentru economie. Cei doi oficiali au vorbit despre recuperarea banilor din frauda bancară, reformele din domeniul vamal și cel fiscal.

De asemenea, prim-ministrul a solicitat asistența partenerilor europeni pentru consolidarea unor mecanisme durabile de susținere a companiilor mici și mijlocii din Moldova.

Prim – ministra țării, Natalia Gavrilița a avut astăzi o întrevedere și cu președintele Consiliului European, Charles Michel.

Cei doi oficiali au vorbit despre reforma justiției și anticorupție, investigarea fraudei bancare, gestionarea pandemiei de COVID – 19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.

În data de 28 septembrie, prim-ministrul va avea întrevederi cu Oliver Varhelyi, comisar european pentru vecinătate și extindere, cu Adina Vălean, comisar european pentru transport și cu Kadri Simson, comisar european pentru energie.

De asemenea, premierul va participa la un eveniment public, alături de Katarína Mathernová, director general adjunct al Directoratului Vecinătate și Negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene și Nicu Popescu. În aceeași zi, Natalia Gavrilița va avea o întrevedere cu diaspora moldovenească în Belgia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram