Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1032: Gluma lui Zelenski, dezvăluire rară și premieră pe front! Ungaria cere oficial ajutorul României

Congresul PAS va avea loc, cel mai probabil, la primăvară. Grosu, singurul candidat la șefia partidului

missing
28 septembrie 2021, ora 09:06

Congresul extraordinar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), programat pentru data de 28 noiembrie, a fost amânat din cauza agravării situației pandemice și va avea loc, cel mai probabil, la primăvară. Despre asta a anunțat liderul interimar al formațiunii, Igor Grosu în ediția de luni seară a „Cutiei Negre cu Mariana Rață,  de la TV8. 

„Congresul urma să aibă loc toamna, dar eu cred că este iresponsabil din partea unui partid de guvernământ, când cifrele cresc, noi să ne dăm în congrese și activități care implică multă lume. De aceea, am zis că o să îl trecem pe la primăvară, să sperăm că lucrurile o să revină la normalitate și atunci o să organizăm congresul”, a declarat Igor Grosu.

Spicherul Parlamentului a reconfirmat că va candida la șefia partidului și a spus că deocamdată este singurul care aspiră la această funcție.

„O să candidez, o spun ca să spulber orice întrebare. La moment, un contracandidat nu an, dar mi-aș dori să am un contracandidat sau contracandidați. Să fim sănătoși și sper să fie mai mulți candidați și atunci o să luăm decizia”, a menționat Igor Grosu.

Igor Grosu a preluat interimatul funcției de președinte al PAS anul trecut, după ce Maia Sandu, fostul lider al formațiunii, a devenit președinte al țării.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.