Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică, într-o clădire goală la marginea orașului Milano, în nordul Italiei, transmite Reuters. Toți cei opt oameni de la bord au murit. Cel mai bogat român, Dan Petrescu, soția și fiul acestuia ar fi murit în accidentul aviatic, informează Hotnews.ro.
Avionul făcea un zbor de pe aeroportul Linate din Milano, după ce pe 30 septembrie a făcut drumul de la București la Milano. Mai mulți martori au relatat că au văzut cum de la motorul avionului ieșeau flăcări și fum chiar înainte să se prăbușească. Aparatul de zbor ar fi fost pilotat de fiul miliardarului, un tânăr de 30 de ani.
Avionul, care a decolat de pe aeroportul orașului Linate din Milano, s-ar fi îndreptat spre insula Sardinia, au spus oficialii citați de Reuters. Accidentul s-a produs chiar în fața unei stații de metrou de la periferia orașului. Oamenii din zonă au putut auzi o explozie când avionul s-a ciocnit de clădirea cu două etaje care era goală în momentul producerii accidentului.
Dan Petrescu este cunoscut în România ca un antreprenor imobiliar de succes, proprietar de hipermarketuri și galerii comerciale. Acesta ar fi deținut o avere de 3 miliarde de euro.
raga sto tremando, non avete idea, stavo aspettando il pullman a san donato (milano) per tornare a roma e si è tipo schiantato un aereo (?) davanti a noi, un botto assurdo, che paura pic.twitter.com/UgHzg4JeNY
— edoardo ????????♀️????????????✨????️???? (@edoardotwitta) October 3, 2021
Dan Petrescu, “miliardarul din umbră” a fost chiar partenerul de afaceri al lui Ţiriac imediat după Revoluţie, când au adus Metro în România. El era foarte discret: conducea maşini vechi şi se îmbrăca sărăcăcios. Dan Petrescu a părăsit România în timpul regimului comunist şi s-ar fi întors în ţară din Germania (al cărei cetăţean şi este) imediat după 1989, când ar fi început un parteneriat cu Ion Ţiriac. El a fost implicat atât în sectorul auto (din care s-ar fi retras între timp), cât şi în cel imobiliar. În 2018, acesta deţinea circa 15-20 de parcuri comerciale închiriate către Metro, Praktiker sau Auchan.




































