/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/VIDEO/ Reacția lui Alexandru Stoianoglo, după reținerea sa de către procurori: „Răzbunări din partea președintelui țării”

missing
05 octombrie 2021, ora 21:19

După ce a fost reținut și escortat de mascați și procurori din clădirea Procuraturii, Alexandru Stoianoglo a mers acasă împreună cu aceștia, unde ar urma să aibă loc percheziții în prezența sa.

Acesta a făcut și un scurt comentariu legat de cele întâmplate. „Răzbunări din partea președintelui țării”, a spus Alexandru Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo a petrecut prima noapte după gratii. Aseară, procurorul general a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în biroul său de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Stoianoglo a comentat tot ce i se întâmplă ca fiind o răzbunare pusă la cale de președinta țării și că Republica Moldova redevine un stat capturat. Procurorul care a permis și care conduce urmărirea penală a declarat că Stoianoglo este acuzat de încălcarea a patru articole penale. Abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații minciunoase.

Alexandr Stoianoglo a fost scos din clădirea Procuraturii Generale în jurul orei 21. Era înconjurat de câțiva mascați de la SIS, dar nu era încătușat. În preajma lui se afla avocatul său, Vasile Gafton, dar și procurorul care a declanșat urmărirea penală pe numele șefului Procuraturii Generale, Victor Furtună. Stoianolgo a evitat întrebările jurnaliștilor, dar a strecurat un singur comentariu, cel prin care a spus că tot ce i s-a întâmplat arată că Republica Moldova revine la un stat capturat. Singurul care a oferit declarații pentru presă a fost procurorul. Acesta a precizat că lui Stoianoglo i se aduc patru acuzații, care au fost comasate într-un singură cauză penală. Este vorba de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, darea de declarații minciunoase și corupere pasivă. După percheziția din biroul de serviciu, Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore.

Procurorul a mai declarat că din birou au ridicate un set de materiale, dar care încă urmează să fie examinate pentru a se vedea dacă sunt relevante pentru anchetă și dacă pot fi folosite ca probe.

De asemenea, Furtună a precizat că soția lui Stoianoglo nu are nicio calitate procesual-penală în cadrul acestei cauze, ca reacție la aparația în unele surse media că și aceasta ar fi fost reținută. După ce a fost scos din sediul procuraturii, Stoianoglo a fost dus acasă la el, unde au urmat alte percheziții. La intrare în scara blocului, acesta a declarat pentru reporterul TV8, Cătălin Goria, că reținerea lui este o răzbunare pusă la cale de președinta țării.

Și ministrul Justiției, aflat în perioada perchezițiilor în clădirea procuraturii, doar că pentru a participa la ședința consiliului procurorilor, a negat că reținerea are vreo conotație politică.

Sergiu Litvinenco a precizat că un motiv ce a dus la lansarea urmăririi penale este și retragerea acuzațiilor pentru controversatul om de afaceir, Veaceslav Platon, care a fost eliberat din detenție în vara anului trecut.

Platon nu se mai află în țară din iulie, la câteva zile de la victoria PAS la alegerile parlamentare anticipate. Acesta se află la Londra, având pe numele lui emis un mandat de arest, dar și de căutare internațională. Acum două zile, la briefingul de presă, Stoianoglo a negat că ar fi permis plecarea lui din țară, dar a declarat că acesta l-a ajutat să investigheze furtul miliardului de dolari, însă totul s-ar fi petrecut în limitele legii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram