Un taxi și o mașină a poliției s-au ciocnit, astăzi, pe bulevardul Renașterii Naționale din capitală. Potrivit oamenilor legii, polițiștii se aflau în misiune și documentau un tânăr, care a luat-o la fugă pentru a scăpa de amendă. Impactul cu mașina de taxi a avut loc în momentul în care poliția a făcut manevra de întoarcere peste linia continuă dublă. În urma impactului, capotele ambelor autoturisme au fost avariate.
Membrii echipajului de poliție, implicat în accident, ne-au povestit că, înainte de lovitură, aceștia au oprit un tânăr în vârstă de 16 ani, care circula cu trotineta chiar prin mijlocul drumului, pe linia dublă continuă, în apropiere de Circ. Aceaștia ne-au expediat și un filmuleț video, filmat tot de ei.
Tânărul nu avea asupra sa niciun act de identitate, iar din acest motiv oamenii legii l-au anunțat că trebuie să meargă la Inspectorat, pentru a fi identificat, dat fiind că, de la vârsta de 16 ani, poate fi deja cercetat contravențional pentru astfel de abateri. Atunci, băiatul a luat-o la fugă prin pasajul subteran din apropiere. Unul dintre polițiști s-a luat după el, iar altul a urcat în vehicul. Acesta nu a vrut să vorbească la cameră, dar în spatele acesteia ne-a povestit că a pornit girofarul și semnalul sonor și a făcut întoarcerea pe linia dublă continuă, pentru ca să-l prindă pe tânăr, atunci când va ieși pe partea cealaltă a trecerii subterane. Ca urmare, automobilul poliției s-a lovit de o mașină de taxi, care ar fi circulat cu viteză.
În mașina de taxi se afla și un pasager, care a refuzat să vorbească cu presa. În urma impactului, nimeni nu s-a ales cu răni grave, dar la fața locului a venit o ambulanță. Am discutat cu taximetristul, care ne-a spus că circula regulamentar.
„S-a întâmplat brusc, de parcă a căzut o piatră din cer. Mașina poliției s-a întors brusc și eu m-am lovit de el. Am fost proiectați într-o parte. Eu m-am lovit cu capul de volan.”
Șoferul de pe taxi mai spune că nu este vinovat de producerea accidentului și că poliția nu ar fi avut semnalele pornite, atunci când a efectuat manevra de întoarcere.
„Eu am cameră de bord, care va demonstra totul.”
Totuși, bărbatul nu a vrut să ne arate înregistrarea la fața locului. Poliția a pornit o investigație pe acest caz, iar șoferul care va fi găsit vinovat riscă amendă de până la 1500 de lei și trei puncte de penalizare.


































