Victoria Furtună, fostă candidată la funcția de șef interimar la PG, cu Mercedes de 500 de euro. Explicația: Ar fi fost defectat când l-a cumpărat

missing
06 octombrie 2021, ora 17:28

Victoria Furtună, fostă candidată la funcția de procuror general interimar declară un Mercedes E250 CDI a cărui valoare ar fi de 10 mii de lei. Valoarea mașinii a provocat și curiozitatea membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, care au cerut detalii legate de acest subiect, după susținerea pledoariei sale. 

Victoria Furtună a explicat că a cumpărat automobilul la acest preț pentru că era defectat, iar veridicitatea acestui preț poate fi demonstrată . Mercedesul, cu anul producerii 2012, a fost achiziționat în 2013, potrivit declarației de avere.

Cât privește donațiile de la părinți în valoare de circa jumătate de milion de lei, Furtună a explicat că provine dintr-o „familie sănătoasă”.

„Eu nu o dată am spus că provin dintr-o familie care își asumă responsabilitatea pentru felul de a fi”, a spus Furtună.

Potrivit magistrat.md, Victoria Furtună și-a început cariera de procuror în 2008, în cadrul Procuraturii sectorului Botanica, municipiul Chișinău. Prin Ordinul Procurorului General al Republicii Moldova din 18 iulie 2016  fost numită în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Furtună este cea care a instrumentat dosarul în care fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost condamnat la închisoare cu suspendarea pedepsei, pentru trafic de influență și abuz în serviciu. De asemenea, aceasta a instrumentat dosarul „parcărilor cu plată”, în care ex-primarul capitalei Dorin Chirtoacă era acuzat de acte de corupție.

În declarația de avere pentru anul trecut, Furtună a indicat un salariu anual de aproape 261 de mii de lei de la PG, o casă de locuit a cărei valoare nu este indicată și un automobil Mercedes.

Numele Victoriei Furtună a apărut și într-o investigație Ziarul de Gardă, despre procurorii „ajutați” de părinți cu donații de milioane.

În 2017, procurora şi soţul ei au primit donaţii substanţiale: 20 de mii de euro (peste 400 de mii de lei) au venit din partea soacrei sale, Zinaida Furtună, iar 80 de mii de lei de la Gheorghe Gaburici, tatăl său. Tot în 2017, aceasta, împreună cu soţul, au obţinut dreptul de abitaţie într-o casă de locuit din mun. Chişinău.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.