/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

La Orhei va fi ridicat un monument în memoria victimelor Holocaustului

missing
13 octombrie 2021, ora 16:14

La Orhei va fi ridicat un monument în memoria victimelor Holocaustului. Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de astăzi un proiect de lege în acest sens. Potrivit documentului, lucrarea va fi amplasată pe Aleea monumentelor din strada Vasile Lupu din municipiul Orhei. 

Cheltuielile pentru elaborarea documentației de proiect, executarea și edificarea monumentului, dar și pentru amenajarea terenului aferent, vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare ale bugetului municipiului Orhei.

Potrivit datelor istorice, aproximativ 4000 de evrei din raionul Orhei au fost victime ale genocidului din 1941-1945.

Tot astăzi, a fost aprobat proiectul hotărârii de Guvern care prevede ridicarea unui monument în memoria lui Nicolae Titulescu. Lucrarea ar urma să fie amplasată în Chișinău, în scuarul străzilor Decebal cu N. Titulescu, la inițiativa Fundației Europene Titulescu din România și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.

Nicolae Titulescu a fost diplomat, jurist, profesor universitar și om politic român. În repetate rânduri a fost ministru al afacerilor străine, dar și ministru plenipotențiar, președinte al Ligii Națiunilor și membru titular al Academiei Române.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram