Criza energetică, tot mai acută. În această săptămână, Guvernul a instituit Stare de urgență, în timp ce la Moscova negocierile au ajuns în impas. Presa rusă scrie că de la 1 noiembrie, Rusia ne-ar putea inchide robinetul la gazele naturale, făcând referire la o sursă care ar fi participat la tratative. Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au comentat. Revenit în țară, Andrei Spânu a scris pe Facebook că rușii propun un preț neavantajos. Între timp, Moldovagaz insistă să strângem cureaua până când autoritățile vor găsi o soluție în depășirea crizei energetice. Și pentru că regula e valabilă de la vlădică până la opincă, am decis să mergem în Parlament și să-i întrebăm pe aleșii poporului cum economisesc, dacă țin cont de recomandările venite de la Moldovagaz. Vă invit să urmărim ce ne-au povestit deputații, și mai ales reacțiile lor.
„Sincer, nu. Este un îndemn neobișnuit. Înteleg că trebuie de economisit, dar nu vreau să cred că suntem în situație de război.”
Unii deputați, însă, se laudă că știu cum să facă economii.
Iar pe unii aleși ai poporului îndemnul MoldovaGaz i-a amuzat…