/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Precizările Serviciului Vamal privind vioara, care ar valora două milioane de euro, depistată pe aeroportul de la Chișinău

missing
28 octombrie 2021, ora 15:33

Serviciul Vamal a venit cu precizări privind vioara depistată acum câteva zile pe aeroportul de la Chișinău. Cei de la vamă menționează că regretă circumstanțele care au avut ca și efect știrbirea imaginii violonistei Alexandra Conunova. 

Potrivit Serviciului Vamal, totul s-a întâmplat în după – amiaza zilei de 22 octombrie, atunci când violonista, pasageră pe ruta Chișinău – Moscova, s-a prezentat la postul vamal pentru un control fizic. În zona de control vamal, Alexandra Conunova nu a declarat niciun bun. Ulterior, când bagajul artistei a fost supus controlului, vameșii au găsit o vioară și un arcuș, dar și certificate pentru instrumente cu coardă.

„Acestea au fost eliberate în data de 20.10.2021 de către Expertul Oficial al Ministerului Culturii și Turismului al Republicii Moldova (după reorganizare – Ministerul Culturii), unde este indicată denumirea şi specificarea „Vioarei și Arcușului” (m.a. – datele acesteia), cu menționarea expresă a faptului că „aceasta are valoare istorică și artistică pentru patrimoniul Republicii Moldova”, se menționează într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal.

În husă a fost depistat un act de expertiză, în care era indicată valoarea viorii – 2.200.000 de euro și cea a arcușului – 20 de mii de euro. Funcționarii vamali au reținut vioara și arcușul cu pricina.

„În contextul derulării anchetei inițiate, stabilirii ulterioare și definitive de către experţii Ministerului Culturii al faptului dacă bunul respectiv reprezintă sau nu valoare culturală, implicit eliberarea autorizaţiei de către Ministerul Culturii conform normelor citate supra, inclusiv conform Legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil nr. 280/2011 – Serviciul Vamal asigură integritatea bunului reţinut, iar în cazul în care procurorul de caz va dispune transmiterea acestuia posesorului sau altui organ de drept pentru păstrare, în condițiile cercetării inițiate, Serviciul Vamal va executa cerințele și dispozițiile procurorului”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram