Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1029: Alertă la Chișinău, suspect reținut și slăbiciunea lui Putin. „Al Treilea Război Mondial a început”

Platon, citat săptămâna viitoare la Procuratura Anticorupție! Cum ar fi intrat, ilegal, în posesia a 43,11 % din acțiunile unei bănci comerciale de la noi

missing
29 octombrie 2021, ora 09:17

Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon este învinuit că în perioada anilor 2011 – 2015 ar fi intrat în posesia a 43,11 % din acțiunile băncii comerciale „Moldova – Agroindbank”, prin atac raider. Acesta este citat săptămâna viitoare, în 2 noiembrie, la Procuratura Anticorupție, pentru a-i fi înaintată acuzarea. 

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, „în scopul implementării planului infracțional, făptuitorii folosind documente false și mijloace financiare provenite din „Laundromatul rusesc” au organizat înregistrarea unor tranzacții în lipsa voinței proprietarilor legali sau a succesorilor acestora, ceea ce le-a permis de a obține un pachet de 28051 de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA, în valoare totală de 28 milioane lei”.

Procurorii au constatat că, ulterior obținerii pachetului de acțiuni, făptuitorii pentru a deghiza originea ilicită a hârtiilor de valoare sustrase, au tranzacționat acțiunile sustrase către companiile nerezidente al căror beneficiar real era Platon Veaceslav.

„În perioada 2011-2015, făptuitorii au dobândit 43,11% din acțiunile BC ,,Moldova-Agroindbank” SA care erau deținute de o serie de companii în marea majoritate nerezid

Acum un an, Veaceslav Platon a fost eliberat din detenție, după ce a petrecut patru ani în Penitenciarul numărul 13. Platon a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă de Justiție, la 18 ani de închisoare pentru frauda bancară, iar pedeapsa primită pentru escrocherie și corupere a fost cumulată, în total fiindu-i stabilită o pedeapsă de 25 de ani de pușcărie. Ulterior, Procuratura a inițiat procedura de reviziuire a sentinței aplicate lui Platon, iar mai târziu a renunțat la toate învinuirile aduse acestuia. Controversatul om de afaceri a părăsit Republica Moldova pe data de 18 iulie, iar un grup de moldoveni l-au filmat plimbându-se pe străzile unui cartier de lux din Londra.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.