Astăzi se împlinesc 29 de ani de la tragedia care a luat viața cuplului Doina și Ion Aldea – Teodorovici. Regretații artiști au murit în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, într-un accident rutier, în România, apropiere de localitatea Coșereni.
La volanul mașinii Opel, care s-a izbit violent de un copac, se afla un cetățean ucrainean, care a scăpat cu viață, la fel ca și un alt pasager. Ion Teodorovici a murit pe loc, iar soția sa Doina s-a stins în drum spre spital. Pe atunci, fiul lor, Cristian, avea doar 10 ani.
Soții Doina și Ion Aldea – Teodorovici au fost printre primii care în anii ’90 au avut curajul să cânte despre limba română și să promoveze ideea renașterii naționale, lucru interzis în acea perioadă. De aceea, încă pe atunci s-a pus în discuție ipoteza potrivit căreia accidentului ar fi fost unul premeditat.
Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.
Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței.
Ziarul „Moldova Suverană”, 5 noiembrie 1992: „Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10:30, spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost așezate sicriele, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12:30 sicriele sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici. În nenumărate acorduri ale cântecului „Suveranitate”, interpretat de ei acum doi ani. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului”.
Eugenia Marin, mama Doinei Aldea Teodorovici: „Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferințele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem și mai clar propria ființă rănită în oglinda neasemuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înțeles-o Doina și Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur și simplu, au ars în cântecul lor”.
Grigore Vieru, poet: „Trista conjugare a verbelor la trecut, personal, mă macină, mai ales atunci când scriu și vorbesc despre cei doi mari dispăruți. De fiecare dată, am avut emoții, de fiecare dată am trăit amintirea despre pierderea lor. Când mă gândesc la Doina și Ion tresar de parcă cineva îmi pune în mâini tricolorul și mă îndeamnă să iubesc și să simt românește. Pentru ei laurii au însemnat comorile de vis ale acestui neam, succesele lor erau egale cu izbânzile unui popor dornic de libertate”.
În memoria cuplului de artiști, anual, la Chișinău are loc festivalul „Două Inimi Gemene”.
