Un şofer român în vârstă de 40 de ani a tamponat una din mașinile coloanei oficiale a preşedintelui american Joe Biden, aflat la Roma într-o vizită oficială, scrie Digi24.ro.
Accidentul s-a produs în centrul Romei, după ce președintele amerian s-a întâlnit la Vatican cu papa Francisc. Potrivit surselor italiene, șoferul român a fost rănit la o mână și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Impactul a fost unul destul de violent”, susţine publicaţia Corriere della Sera. Şoferul limuzinei americane nu a fost rănit, iar coloana oficială a preşedintelui SUA şi-a continuat traseul. Coloana oficială a preşedintelui SUA este compusă din cel puţin 35 de maşini, majoritatea blindate.
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, se află în Europa pentru două summituri importante. Acesta este al doilea turneu european al lui Joe Biden, de când a preluat mandatul. Prima sa oprire oficială a fost la Vatican, iar după această vizită, Joe Biden a fost aşteptat să participe la reuniunile G20.


































