Război în Ucraina, ziua 91: Explozii la Zaporojie. Zelenski: „Situația din Donbas este extrem de dificilă”

politic

/PROBE VIDEO/ Partidul Șor, acuzat de un concurent electoral că ar corupe alegătorii: 200 lei pentru un vot

11 iulie 2021, ora 17:39
Distribuie:

Acțiuni de corupere a alegătorilor au fost întregistrate astăzi în satul Corjova din regiunea transnistreană, susțin reprezentanții Blocului Renato Usatîii, care au prezentat și probe video în cadrul unei conferințe de presă. Alegătorii ar fi fost transportați organizat din Corjova la secțiile de votare din dreapta Nistrului, în satul Cocieri, iar la întoarcere ar fi primit câte 200 de lei din partea Partidului Șor, acuză Blocul Renato Usatîi.

În imagini a fost surprins un autocar de culoare albă, care ar fi transportat organizat oamenii la vot și un bărbat care oferă bani  cetățenilor, după ce aceștia prezintă buletinele cu ștampila „votat”.

Potrivit reprezentanților Blocului Renato Usatîi, înregistrarea video a fost trimisă de simpatizanții formațiunii și reprezintă o probă concludentă că au fost cumpărate voturi. Formațiunea politică a sesizat Comisia Electorală Centrală și Poliția și a solicitat pornirea unei cauze penale pentru coruperea alegătorilor.

De cealaltă parte, Partidul Șor neagă acuzațiile și le califică drept un fals și o provocare.

„Nimeni dintre candidații sau activiștii Partidului Șor nu a recurs la asemenea gesturi, iar această acuzație are scopul de a induce în eroare opinia publică și a denigra formațiunea noastră. Le cerem tuturor instituțiilor de presă să nu tirajeze acest fals, iar oponenților noștri să se comporte civilizat și să nu recurgă la atacuri murdare, încercând să influențeze, în acest fel, rezultatele alegerilor parlamentare și opțiunea electorală a cetățenilor”, a comentat Partidul Șor.

Blocul Renato Usatîi a mai anunțat despre acțiuni de corupere a alegătorilor la secțiile de votare din Moscova, unde oamenii au primit vaucere în sumă de 1000 de ruble, care pot fi folosite la achiziționarea biletelor de călătorie din Federația Rusă spre R. Moldova.

Potrivit reprezentanților Blocului Renato Usatîi, vaucerele au fost oferite de organizația obștească numită „Dar pentru Moldova”, care ar fi afiliată Partidului Socialiștilor. Și pe acest caz au fost sesizate autoritățile.

Pe teritoriul R. Moldova, reprezentanții Blocului Renato Usatîi au înregistrat acțiuni de agitație electorală. Într-o secție de votare s-au prezentat mai mulți cetățeni îmbrăcați în tricouri cu simbolul partidului PACE, iar președintele Biroului Electoral de Circumscripție nu ar fi reacționat la această ilegalitate.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram