Ambasadorul Ungariei la Chișinău, Sandor Szabo este acuzat că a lovit cu mașina un polițist. Totul s-ar fi întâmplat în urma unui incident produs în această dimineață în trafic. Mai exact, o femeie a anunțat poliția după ce a surprins automobilul cu numere diplomatice parcat neregulamentar în regiunea punctului mobil de vaccinare de lângă Piața Centrală.
„La scurt timp, de automobil s-a apropiat o persoană de gen masculin, vorbitor de limbă rusă, care a comunicat că automobilul nu încurcă nimănui şi că el este Ambasadorul Ungariei în R. Moldova, se menționează într-un comunicat remis presei de Inspectoratul Național de Securitate Publică.
De altfel, imaginile publicate astăzi de portalul Deschide.md confirmă că automobilul era condus de însuși Excelența Sa, ambasadorul Sandor Szabo.
După ce inspectorul INSP i-a cerut ambasadorului să mute mașina, Sandor Szabo ar fi urcat nervos la volan, menționând că se va plânge la Ministerul de Interne. După ce a accelerat, l-a lovit pe polițist. Din fericire, acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Centru.
Am solicitat un comentariu și de la Ministerul de Externe. Purtătorul de cuvânt, Daniel Vodă ne-a spus că MAEIE va reveni miercuri dimineață cu o reacție privind acest incident.