O schemă de contrabandă cu mărfuri de larg consum în valoare de 1,5 milioane de lei a fost deconspirată de autorități. Astfel, au fost reținute în flagrant trei persoane, printre care și doi angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), bănuiți de orchestrarea schemei infracționale.
Acțiunile de urmărire au fost desfășurate de ofițerii Serviciului Vamal și angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS), într-un dosar instrumentat în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit Serviciului Vamal, documentarea bănuiților a durat timp de nouă luni, iar oamenii legii au stabilit faptul că mărfurile erau introduse în țară prin regiunea transnistreană și depozitate în localitățile din Zona de Securitate. Ulterior, bunurile erau preluate de alți membri ai grupării infracționale, care le transportau pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Moldovei. Aceștia utilizau plăcuțele de înmatriculare false și ignorau posturile vamale interne de control.
Astfel, marți, 9 noiembrie, au fost reținuți în flagrant bănuiții, dar și două microbuze care transportau mărfurile de contrabandă. Totodată, cel de-al patrulea membru al grupării, angajat și el al MAI, a reușit să se eschiveze, deplasându-se în regiunea transnistreană. Totuși, el va fi anunțat în căutare de către autorități.
Oamenii legii au efectuat 12 percheziții la mai multe adrese din țară în legătură cu această schemă de contrabandă.

De asemenea, în cadrul aceleiași investigații, Serviciul Vamal anunță că a fost destructurată o altă filieră de contrabandă, atunci când au fost ridicate loturi de mărfuri de larg consum în valoare de circa un milion de lei și trei autovehicule, utilizate pentru transportarea ilegală a bunurilor.
Oamenii legii menționează că investigațiile pe acest caz continuă pentru a stabili și identifica toate persoanele implicate în schema frauduloasă.
În cazul în care vinovăția persoanelor va fi demonstrată în instanța de judecată, aceștia riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de până la zece ani.




































