Începând cu 11 noiembrie, cetățenii bulgari vor putea obține certificatul verde în baza unui test de anticorpi, anunță ministrul Sănătății, Stoycho Katsarov. Măsura este valabilă pentru cei care au trecut printr-o formă a coronavirusului s-au nu au fost înregistrați în statisticile oficiale ale îmbolnăvirilor, scrie Libertatea.ro.
Certificatul verde va putea fi obținut în baza unei analize de sânge la un laborator autorizat, care trebuie să indice un nivel al anticorpilor IgG de cel puţin 150 BAU/ml și va fi valabil pentru 90 de zile, doar pe teritoriul Bulgariei.
Până acum, în Bulgaria, certificatul verde se elibera doar în cazul persoanelor vaccinate anti-COVID cu schema completă, al celor care au un test negativ recent sau care au trecut prin boală, iar infectarea a fost confirmată prin testare în momentul respectiv. Bulgaria, care are cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, a raportat marţi, 9 noiembrie, un număr-record de decese zilnice asociate COVID-19, 334. În prezent, doar 30% dintre adulţii bulgari au fost vaccinaţi cu schemă completă.



































