/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Președenția a refuzat să grațieze o mamă cu cinci copii din motiv că dosarul nu a întrunit condițiile cerute de lege

missing
12 noiembrie 2021, ora 18:21

Președenția a respins cererea de grațiere a Nataliei Ursachi, mamă a cinci copii din motiv că dosarul acesteia nu întrunește toate condițiilor cerute de lege și de Regulamentul de examinare a cererilor de graţiere şi de acordare a graţierii individuale condamnaţilor.

Natalia Ursachi a fost condamnată la opt ani de închisoare în penitenciarul pentru femei Rusca, pentru escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari.

Cu o precizare în acest sens a venit și președintele Comisiei pentru grațierea persoanelor condamnate, Ion Guzun într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care acesta explică că cererea femeii a fost respinsă din cauza neachitării unei datorii.

„Nu a fost întrunită condiția recuperării prejudiciului material cauzat. În situația prezentată în dosar, datoria acumulată de Natalia Ursachi și prejudiciul cauzat nu au fost compensate. Nu a fost întrunită nici o altă condiție esențială pentru grațiere – recunoașterea vinovăției. În timpul interviului organizat în cadrul Comisiei, doamna Ursachi nu a recunoscut faptele pentru care a fost condamnată și nu a putut aduce argumente care să explice de ce a comis infracțiunea în baza căreia a fost condamnată. În aceste condiții, Comisia a considerat inoportună recomandarea grațierii acestei persoane”, se arată în postare.

Totodată, acesta susține că din informațiile pe care le deține copiii femeii sunt în grija familiei extinse, iar Direcția protecție socială Drochia și Ministerul Muncii și Protecției Sociale au în vizor acest caz.

Cu o reacție referitor la refuzul președenției a venit și avocatul victimei Iulian Rusanovschi, la fel printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Regret profund faptul că președintele Comisiei de gratiere, avocatul Ion Guzun, a dus în eroare președintele Țării – Maia Sandu – motivând poziția sa prin faptul că Ursachi Natalia nu a achitat datoria față de așa numita „victimă„ și că nu ar fi recunoscut vina. Aceste două condiții nu sunt obligatorii pentru admiterea cererii de gratiere, iar art. 108 din Codul Penal spune exact contrariul”, scrie acesta.

Grațierea este o măsură juridică exclusivă, acordarea căreia necesită întrunirea unui set de condiții stricte, care nu pot fi interpretate larg. În lipsa acestor condiții, ea nu poate fi realizată. Persoanele condamnate au posibilitatea de a cere grațierea repetat, la 6 luni după respingerea dosarului.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram