economie

Bunurile lui Vladimir Plahotniuc, în valoare de circa jumătate de miliard de lei, rămân sub sechestru. Curtea Constituțională i-a dat dreptate ARBI

15 noiembrie 2021, ora 09:22
Distribuie:

Cincizeci și două de bunuri, în valoare de peste 486 de milioane de lei, indisponibilizate de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) și care aparțin lui VladimirPlahotniuc, rămân sub sechestru. Asta după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibile solicitările avocatului acestuia, care a cerut instanței supreme să se pronunțe pe marginea unor pretinse încălcări, admise de către organele statului în raport cu beneficiarul efectiv al bunurilor sechestrate. 

Autorul celor 12 sesizări a invocat că normele contestate permit aplicarea sechestrului pe bunurile unor persoane care nu au vreun statut în cauza penală în care se solicită aplicarea sechestrului. În sesizări s-a menționat că aceste prevederi încalcă dreptul persoanei de acces liber la justiție, dreptul de a-şi cunoaște drepturile și îndatoririle și dreptul de proprietate. Curtea însă a considerat toate sesizările, depuse de avocatul lui Photniuc inadmisibile.

ARBI a indisponibilizat 52 de bunuri, ce ar aparține lui Vladimir Plahotniuc, în baza delegațiilor procurorilor, în cadrul cauzelor penale cu denumirea generică frauda bancară. Printre acestea se numara 11 automobile, 11 imobile,  o  încăpere nelocativă, 5 capitaluri sociale, 17 construcții locative și nelocative, dar și 4 conturi bancare. Din numărul total de bunuri, sechestrate de ARBI, 41 au fost identificate pe teritoriul țării, alte 11 – în Elveția (7), Franța (1) și în România (3).

ARBI precizează că procesul de recuperare a bunurilor infracționale va fi finalizat odată cu adoptarea, de către instanța de judecată, a deciziei de confiscare. Pasul final al procesului de recuperare sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituția executorului judecătoresc și Serviciul Fiscal de Stat.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram