După ce deputații PSRM, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, au cerut demisia consilierei prezidențiale a Maiei Sandu, Ala Nemerenco, precizând că aceasta ar fi primit o diplomă de master la Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică (USMF) fără examene de admitere, astăzi Nimerenco a anunțat că îi va acționa în judecată.
„Cu referirile la atacul concertat la care sunt supusă în ultimele săptămâni – am inițiat procedurile juridice de acționare în judecată pentru apărarea demnității și reputației profesionale contra celor implicați direct în această campanie – deputații socialiști Odnostalco, Darovanaia, Țurcanu. Înțeleg frica socialiștilor și nevoia lor de a denigra oamenii de care se tem. Aceasta nu mă va opri să lupt cu schemele din sistemul de sănătate și să muncesc pentru un sistem medical mai bun, pe care îl merită cetățenii noștri”, a scris Ala Nemerenco pe o rețea socială.
Amintin că, doi deputații PSRM, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, au cerut marți, 2 februarie, demisia consilierei Maiei Sandu, Ala Nemerenco. Socialiștii au cerut Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să anuleze ordinul prin care Alei Nemerenco i-a fost eliberată diploma de master.
Totodată, parlamentarii au menționat că ar putea apela la Procuratura Generală, dacă ministerul le va ignora solicitarea.
Deputata PSRM Alla Darovannaia a menționat că a făcut mai multe solicitări și a fost informată că Ala Nemerenco, precum și alți șase cetățeni ai Republicii Moldova, au primit o diplomă de master la Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică (USMF) fără examene de admitere, fără a participa la cursuri și fără a apăra o teză de master – în baza ordinului Ministerului Sănătății..
„Nu este clar de ce au fost făcute aceste excepții. Sperăm că Ministerul Sănătății va anula acest ordin. În caz contrar, vom interveni prin toate metodele legale, astfel încât această decizie să fie anulată cât mai curând posibil”, a spus Alla Darovannaia.
Anterior, Ala Nemerenco, referindu-se la acest subiect a declarat că: „în ceea ce privește diploma de master, pentru că am fost sunată de reprezentanți ai presei, precizez că această diplomă a fost oferită celor nouă lectori, și mie printre ei, care au pus bazele fondării Școlii de Management în Sănătate Publică. Alături de alți colegi am mers la multe cursuri de pregătire în diferite țări anume cu scop de a forma curricula acestei școli, cursuri care au fost echivalate prin această diplomă de master. Nu putem fi regăsiți în rândul studenților absolvenți, fiindcă toți noi am fost profesorii acestei școli începând cu 2005 și am educat deja 12 generații în această instituție”.