Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege privind comnesarea cheltuielilor pentru consumul de gaze naturale și energie termică în perioada rece a anului, în cadrul ședinței de miercuri, 17 noiembrie.
Proiectul respectiv prevede compensarea diferenței în urma majorării tarifelor pentru consumul de gaze naturale consumatorilor casnici pentru sezonul rece a anului noiembrie 2021– martie 2022.
Astfel, pentru primii 50 m3 consumați vor fi compensate 67% din cuantumul diferenței dintre prețul din luna de facturare și prețul din luna octombrie 2021, iar pentru următorii 100 m3 consumați vor fi compensate 50% din cuantumul diferenței dintre prețul din luna de facturare și prețul din luna octombrie 2021.
De asemenea, proiectul prevede compensarea diferenței în urma majorării tarifelor pentru consumul energiei termice consumatorilor casnici pentru sezonul rece al anului noiembrie 2021–martie 2022 în mărime de 67% din cuantumul diferenței dintre prețul din luna de facturare și prețul din luna octombrie 2021, pentru prima gigacalorie consumată per consumator casnic.
Pentru implementarea prevederilor inițiativei legislative, în proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020 sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 210,0 mil. lei, iar în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022, în acest scop, sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 900 mil. lei.




















