Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1397: Negocieri la Florida, record de spionaj și lovituri în Crimeea. Putin, gata de întâlnire cu Macron

Doliu peste Prut. Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu a decedat la vârsta de 84 de ani

missing
18 noiembrie 2021, ora 17:11

Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu a decedat la vârsta de 84 de ani. Celebrul artist era internat la spital de duminică, 14 noiembrie, din cauza unei pneumonii care s-a agravat pe fondul unor alte probleme de sănătate, scrie hotnews.

Benone Sinulescu s-a născut în data de 24 mai 1937 și a început să cânte încă din adolescență.

De-a lungul carierei, a colaborat cu diverşi interpreţi de muzică populară, printre care Irina Loghin, iar după 1989, a abordat şi stilul etno-dance şi a cântat cu grupul Ro-Mania.

În decembrie 1967, i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite şi îndelungată activitate artistică”, prin decret al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.

Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Benone Sinulescu, pe 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.

El i-a conferit pe 7 februarie 2004 şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.