/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Compania asociată cu Andronachi, fără concurenți la licitațiile de stat pentru furnizarea energiei

missing
22 noiembrie 2021, ora 12:13

Este unul dintre cei mai controversați politicieni din istoria Republicii Moldova. Deși presa l-a tratat mereu mai mult din perspectiva unei persoane din cercul de încredere al fostului oligarh Vlad Plahotniuc, Vladimir Andronachi a reușit în cei cinci ani cât s-a aflat în Parlament să pună bazele unui adevărat imperiu de afaceri: extracție de zăcăminte, construcții, imobiliare,  export de metale feroase. În  investigația precedentă a Cutiei Negre v-am prezentat doar câteva dintre companiile lui Andronachi, pe care acesta a încercat să le salveze de procurori. Astăzi, vă prezentăm una dintre cele mai importante afaceri asociate cu numele lui Andronachi – cea din domeniul energetic. 

Despre Vladimir Andronachi se vorbeșe în spațiul public că ar controla a treia cea mai mare companie de furnizare a energiei electrice din R. Moldova, suflându-le în ceafă giganților Premier Energy și FEE NORD. Compania se numește SRL Furnizare Energie și a fost fondată în vara anului 2018, pe când regimul lui Plahotniuc era în plină ascensiune.

Între timp, această companie a reușit să-și atragă clienți importanți precum Apă Canal, Aeroportul Chișinău, Regia Transport Electric, mai multe fabrici și uzine care sunt mari consumatori de energie. De asemenea, firma câștigă pe bandă rulantă licitațiile publice de livrare a energiei electrice în instituțiile de stat, neavând niciun concurent. În 2021, de la firma care ar fi controlată de Andronachi cumpără energie electrică Parlamentul, Banca Națională și mai multe ministere.

Contracte la stat de 26,5 milioane lei

Informațiile disponibile pe site-ul Agenției Achiziții Publice arată că „Furnizare Energie” a câștigat de la începutul anului 26 de licitații de stat în valoare de 26,5 mln lei. Cele mai valoroase contracte le-a semnat cu Serviciul Vamal, în sumă de peste 5 milioane de lei, iar Secretariatul Parlamentului urma să cumpere electricitate de aproape 3 milioane de lei. În lista clienților SRL-ului Furnizare Energie au ajuns și Banca Națională, Serviciul Fiscal de Stat,  mai multe ministere și primării.

La toate tenderele organizate de instituțiile de stat, „Furnizare Energie” nu a avut niciun concurent, iar prețul pe care l-a propus în oferte a fost de fiecare dată cu un bănuț mai mic decât tariful la energia electrică aprobat de ANRE pentru furnizorii de energie de pe piața reglementată – Premier Energy și Furnizarea Energiei Electrice Nord.

Licitațiile cu un singur concurent sunt legale

Agenția Achiziții Publice a precizat pentru  Cutia Neagră că nu este temei legal pentru anularea licitațiilor, dacă se înscrie în cursă un singur concurent.

„Legislația în vigoare nu stabilește un număr minim de ofertanți, care participă la procedurile de achiziții publice, pentru a fi posibilă atribuirea contractului. Dacă la o procedură de achiziție publică desfășurată în conformitate cu respectarea prevederilor legale este depusă o singură ofertă și aceasta este conformă, atunci autoritatea contractantă semnează contractul cu acest ofertant”, a explicat Agenția Achiziții Publice.

Poarta spre banii publici a fost deschisă de mai multe modificări legislative, dar și de o circulară emisă anul trecut de Agenția Achiziții Publice autorităților contractante prin care erau atenționate că achiziția energiei electrice nu este o excepție de la lege și trebuie să fie realizată prin licitații. La tenderele organizate de stat, ar avea dreptul, teoretic, să participe toate cele peste 40 de companii cu licență pentru furnizarea energiei electrice la tarife nereglementate de ANRE. Cu toate acestea, „Furnizare Energie” nu a avut niciodată vreun concurent.

Monopol pe piața nereglementată?

Explicația ne-a fost dată de surse din interiorul ANRE, care au solicitat anonimatul. Potrivit normelor legale, fiecare furnizor de energie de pe piața reglementată sau nereglementată ca să poată activa are nevoie de două contracte de procurare a energiei de la producători –  un contract de bază și unul de echilibrare a debalansărilor care pot apărea în rețea. Compania asociată cu numele lui Vladimir Andronachi este singura de pe piața nereglementată care are în prezent un contract semnat cu Centrala de la Cuciurgan, inclusiv pentru energia de echilibrare.

„Din motive neclare, dintre toți furnizorii de energie pe piața liberă din Moldova, Centrala de la Cuciurgan a ales să semneze contract doar cu ”Furnizare Energie”. Noi știm că și alți furnizori de pe piața nereglementată s-au adresat la Centrala electrică din stânga Nistrului, dar au fost refuzați. Această exclusivitate oferită de Centrala de la Cuciurgan, din păcate, creează un monopol pe piața nereglementată de furnizare a energiei și exclusivitate deplină companiei lui Andronachi de a participa și câștiga licitații de stat pentru furnizarea energiei electrice la prețuri de doar un bănuț mai mici decât cele oferite de FEE Nord sau Premier Energy, care au costuri operaționale mult mai mari”, afirmă sursa noastră din cadrul ANRE.

Situația pare că se va repeta și anul viitor. În lunile octombrie-noiembrie, au fost deja lansate zeci de licitații publice pentru achiziția serviciilor de furnizare a energiei electrice pentru 2022. La câteva instituții s-au încheiat deja etapele de depunere a ofertelor și iarăși a participat la tendere doar Furnizare Energie.

Directorul companiei neagă faptul că „Furnizare Energie” ar fi cumva favorizată la licitațiile publice, afirmând că sunt asigurate condiții egale pentru toți jucătorii pieței.

MIHAIL ȘEREMET, director SRL Furnizare Energie: „Toate licitațiile se fac pe platforma online. Tot e foarte transparent și e foarte simplu. Are dreptul să participe oricine. Cred că știți că sunt eliberate în jur de 50 de licențe de furnizare a energiei electrice. De ce nu au venit alții să participe eu nu vă pot spune. Anul trecut a fost promulgată legea deofshorizării. Mulți au în capitalul social întreprinderi din ofshore sau conturi în ofshore. Dar din principiu nu a fost limitat nimeni și nu am avut noi niciun avantaj… Tot ce-i legat de toate documentele necesare: garanțiile de ofertă, de bună execuție. Noi le avem. Un document nu-ți ajunge, dacă nu-l aduci la timp ești descalificat. Noi lucrăm intens pe tema asta”. 

Faptul că firma asociată lui Andronachi câștigă licitații publice pentru furnizare de energie l-a surprins pe actualul ministru al Infrastructurii, Andrei Spânu.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Eu cred că acest personaj trebuie să fie adus acasă și supus judecății, iar companiile lui, dacă au câștigat ilegal anumite licitații, aceste licitații trebuie să fie închise și să fie lansate alte licitații”.

Întrebări „suspecte” la tendere, la etapa de clarificare

Curios este faptul că la etapele de clarificare, la aproape toate licitațiile curente sunt adresate aceleași întrebări. Cineva se interesează dacă va fi prelungit contractul cu furnizorul existent, în cazul în care nicio întreprindere nu va participa la licitație.

O altă întrebare este dacă va fi desemnat câștigător agentul economic care va propune un tarif egal cu cel oferit de furnizorul reglementat din zonă, în cazul în care la tender va fi un singur participant. Întrebările ar fi pertinente în cazul „Furnizare Energie”, singura care are contracte active cu instituții publice și cea care oferea până acum un preț mai mic cu un bănuț decât tariful la energie stabilit de ANRE.

De asemenea, instituțiile publice sunt întrebate dacă vor accepta oferte de la furnizorii care nu au așa-numitele „contracte de echilibrare” valabile.

Ucraineanul conectat la afacerile lui Andronachi  

Chiar dacă toți jucătorii de pe piața energetică recunosc faptul că Furnizare Energie este compania lui Vladimir Andronachi, în actele firmei numele acestuia nu a apărut niciodată. Documentele oficiale din dosarul companiei, consultate de Cutia Neagră PLUS, trădează conexiuni ale acesteia cu un fost șef de la ANRE, oameni de afaceri din Ucraina și persoane interpuse implicate în mai multe scheme asociate lui Andronachi.

SRL Furnizare Energie  a fost înregistrat pe 11 iulie 2018, având un singur fondator – firma  „Ensi Trade” din Ucraina. Beneficiarul acesteia este Viktor Kanaev, un ucrainean care are mai multe leghttps://tv8.md/2021/11/08/video-investigatie-fugarul-andronachi-afaceri-si-imobile-ascunse-cum-a-reusit-sa-si-puna-firmele-la-adapost-si-cine-sunt-oamenii-sai-de-incredere/ături cu afacerile atribuite fostului deputat democrat Vladimir Andronachi.

Viktor Kanaev este astăzi fondator și administrator al firmei „Divers Art Construct”, cu adresa juridică în Chișinău, în apartamentul Carolinei Andriuță, jurista lui Andronachi despre care v-am vorbit în investigația precedentă.

 

Până în anul 2017, ca beneficiar al „Divers Art Construct” figura în acte Anatolie Blonschi, un alt om de încredere  al lui Andronachi.

Tot Kanaev este pe hârtie beneficiarul companiei din Londra „Vernon Corporation LTD”, fondatoarea SRL-ului „Alfa-Engineering” care are în proprietate clădirea Hotelului Național.

Urmele lui Viktor Kanaev duc și spre Cariera de granit din Pervomaisk, care este în proprietatea R. Moldova și despre care ex-deputatul Alexandru Slusari declară că ar fi supusă unui atac raider din partea lui Andronachi, cu suportul fostului jurist al Agenției Proprietății Publice, Eugen Buzgan.

Echipa Cutiei Negre a descoperit că Buzgan a înregistrat în aprilie 2019 în Ucraina un SRL cu denumire similară cu cea a întreprinderii de stat moldovenești „Cariera de piatră și granit Pervomaisk, Viktor Kanaev a fost administratorul firmei de la fondare până în ianuarie 2021. Buzgan a tăinuit această companie și nu a indicat-o în declarațiile de avere pe care le-a depus la Autoritatea Națională de Integritate pe când activa ca jurist la APP.

Jumătate din firmă, cumpărată cu 500 lei de un fost director ANRE

Primele modificări în acționariatul SRL Furnizare Energie au fost făcute în iulie 2019. Coproprietar, cu 50%, a ajuns Sergiu Ciobanu. Acesta a fost director ANRE exact în perioada în care „Furnizare Energie” a fost fondată și a obținut în două săptămâni licență de activitate pe piața energetică. Potrivit surselor de încredere ale Cutiei Negre, Ciobanu a lobat la începuturi mai multe interese ale firmei, din funcția de director ANRE. Iar la scurt timp după ce și-a dat demisia de la Agenție, în mai 2019, a cumpărat 50% din acțiunile „Furnizare Energie” de la Kanaev cu doar 500 de lei, contravaloarea a jumătate din capitalul social al firmei, la acel moment. Asta arată contractul de vânzare-cumpărare, înregistrat la Agenția Serviii Publice, care a fost consultat de reporterul Cutiei Negre.

Pe de altă parte, Articolul 10 din Legea cu privire la energetică stipulează că „În decurs de un an după încetarea mandatului de director al Consiliului de administrație al ANRE, persoana nu este în drept să ocupe funcții la întreprinderea energetică a cărei activitate este reglementată de Agenție”. Ciobanu a demisionat de la ANRE pe 1 martie 2019, cu 3 luni înainte de a deveni coproprietar la „Furnizare Energie”.

Acesta spune că nu a încălcat legea când a intrat în acționariatul „Furnizare Energie”, deoarece nu era angajat al companiei, ci fondator. Neagă orice legătură și cu Vladimir Andronachi.

SERGIU CIOBANU, fondator SRL Furnizare Energie: „Când mi s-a propus de către compania ucrainească să devin parte a echipei, să ajut la creșterea capacității și penetrării, în sensul intrării pe piața din R. Moldova, am pus o singură condiție. Am o experiență în spate și dacă vin să muncesc, trebuie să știu pentru ce muncesc. Discuțiile au fost cam lungi și până la urmă a fost o înțelegere să mergem cu o cotă de 50 la 50, dar cu condiția că eu vin cu aportul meu de capital…. Eu tot merg pe o investiție care știu că eu sunt beneficiar, eu câștig și strâng roadele, știu că pierd împart pierderile cu mine însumi. Nu are nicio treabă Andronachi cu Furnizare Energie. Categoric”. 

În următoarele luni, în companie  au loc mai multe tranzacții cu semne de întrebare. Sergiu Ciobanu varsă un milion de lei în capitalul social al SRL-ului „Furnizare Energie”, împreună cu Viktor Kanaev, care contribuie cu un alt milion de lei. La o săptămână după ce este majorat capitalul firmei, Ciobanu îi vinde partea sa de acțiuni lui Andrei Iacub. Prețul de vânzare din acte este de doar  500 de mii de lei, adică jumătate din investiția pe care Ciobanu o făcuse în companie. Până în martie 2020, Iacub și Kanaev mai varsă câte 2 milioane de lei în capitalul social al firmei, acesta ajungând la 6 milioane. Dar în aprilie, Sergiu Ciobanu răscumpără de la Iacub cota-parte din companie. Valoarea din acte a tranzacției a fost tot de 500 de mii de lei, deși Iacub investise în firmă de patru ori mai mult. Andrei Iacub a fost numit ulterior jurist la „Furnizare Energie” și reprezenta interesele firmei prin procură. Numele acestuia este asociat cu o altă companie de pe aceeași piață – „LC Energie”, la care o să revenim mai târziu.

Ciobanu are o explicație pentru aceste tranzacții, invocând un împrumut pe care l-a luat de la Andrei Iacub, iar măsura de asigurare ar fi fost cota sa din companie.

SERGIU CIOBANU: „Aveam nevoie urgent de bani. Am împrumutat că am început un proiect în Ucraina. Am împrumutat niște bani de la cineva care a vrut pur și simplu să aibă garanția până la restituire. Este și contract de gaj. Cota a fost pusă gaj pentru suma pe care am împrumutat-o. După aia am avut proiecte la Kiev, am oferit și consultanță și proiecte de la zero unde am câștigat destul de esențial și am revenit”. 

Kanaev refuză să vorbească despre afacerile din Moldova și legătura sa cu Andronachi

În mai 2021, fostul director al ANRE ajunge oficial unicul proprietar al SRL „Furnizare Energie”. Ucraineanul Viktor Kanaev i-a cedat acțiunile lui Ciobanu contra la un milion și jumătate de lei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare înregistrat la ASP. Asta deși, investise dublu în firmă, iar anul trecut compania a avut un profit de aproape 25 de milioane de lei.

Pe de altă parte, Ciobanu susține că firma nu a câștigat atât de mult precum se aștept Kanaev și acesta pur și simplu a renunțat la afacere.

SERGIU CIOBANU: Primul raport financiar practic pierderi. Al doilea raport sunt devieri care au  fost mâncate după următoarea perioadă. Investițiile și eforturile nu s-au  meritat. A fost deschisă discuția dacă sunt gata să cumpăr. Am spus da. Am contracte de împrumut, sume destul de esențiale care am cumpărat cota și merg înainte.

Am reușit să luăm legătura și cu Viktor Kanaev, dar acesta a refuzat să vorbească despre afacerea „Furnizare Energie” și a închis telefonul după ce l-am întrebat de legătura cu fostul deputat democrat Vladimir Andronachi.

VIKTOR KANAEV,  fost acționar SRL Furnizare Energie:

„- Eu deja nu mai am legătură cu această companie.

 – Știm că deja nu mai aveți, dar voiam să vă întrebăm cum ați creat această companie și cum ați vândut-o.

– Eu nu aș vrea să comentez.

– De ce?

– Pur și simplu nu am dorință.

– Dar are această companie legătură cu fostul deputat Andronachi?

– Nu mai vreau să comentez nimic. 

I-am trimis mai multe întrebări legate de activitatea companiei „Furnizare Energie” și lui Vladimir Andronachi, pe adresa de email pe care a oferit-o jurnaliștilor după ce a fugit din țară. Dar fostul deputat democrat nu a reacționat.

Avantajată de ANRE și Moldelectrica

În cei trei ani de la fondare, „Furnizare Energie” a beneficiat de mai multe decizii favorabile din partea fostei și actualei conduceri ANRE. Cutia Neagră a analizat mai multe decizii ale Agenției care trădează interese directe ale firmei care pare a fi controlată din umbră de Andronachi. Ultimul, de altfel, a participat personal în comisiile de concurs de la Parlament care au numit directorii ANRE.

Evoluția fulminantă a companiei „Furnizare Energie” nu ar fi fost posibilă fără suportul și lobarea intereselor acesteia de către mai multe instituții de stat despre care presa a scris în repetate rânduri că ar fi influențate de către Andronachi – ANRE, Moldelectrica, Energocom și chiar Centrala de la Cuciurgan. Cutia NEAGRĂ a depistat mai multe cazuri în care ANRE a ignorat unele încălcări admise de compania Furnizare Energie.

Prima favoare a fost acordată chiar la început de activitate. Deși legea îi obligă pe toți furnizorii de energie să cumpere o anumită cantitate de energie electrică de la centralele de termoficare autohtone CET-1 și CET-2, care este cu mult mai scumpă în comparație cu energia de import, SRL Furnizare Energie nu a achiziționat nimic din aceste surse în primele 4 luni de activitate, iar ANRE a trecut cu vederea. Dovadă este raportul întreprinderii de stat Moldelectrica. Potrivit documentului, SRL „Furnizare Energie” a primit  „zero” kilowați oră de la furnizorul central „Energocom” care livra energia de la CET-uri. Abia la începutul anului 2019, ANRE, din care făcea parte pe atunci și Sergiu Ciobanu, a obligat SRL Furnizare Energie să cumpere energie de la CET-uri, fiind stabilite cotele.

La acest subiect, managerul companiei declară că nu a fost o încălcare, deoarece ANRE distribuie cotele la început de an și „Furnizare Energie” a recuperat prin achizițiile din 2019.

Cea mai importantă favoare acestei companii ține însă de contractele pentru echilibrarea energiei, greu de obținut, dar fără de care niciun furnizor de energie nu are dreptul să activeze.  Începând cu toamna lui 2020, „Furnizare Energie” procură energie electrică preponderent din Ucraina, de la compania DTEK a oligarhului ucrainean Rinat Ahmedov. Problema este însă că tehnic, DTEK nu poate asigura și servicii de echilibrare a energiei. Până în primăvara acestui an, problema de echilibrare era rezolvată pentru Furnizare Energie de către Energocom care avea contract exclusiv cu Centrala de la Cuciurgan, singura capabilă să ofere servicii de balansare. Lucrurile s-au complicat însă în aprilie, când Centrala din stânga Nistrului a decis să spargă monopolul Energocom și a participat direct la licitațiile de procurare a energiei organizate de Premier Energy și FEE NORD. Tot atunci, din cauza unor neînțelegeri, Cuciurganul a refuzat să semneze un contract cu firma afiliată lui Andronachi, pentru a-i asigura energia de echilibrare, dar și cu celelalte companii de furnizare a energiei de pe piața nereglementată.

ANRE a căutat imediat soluții pentru a-i ajuta să-și rezolve problema. A venit cu inițiativa de a obliga Centrala de la Cuciurgan să ofere energie de echilibrare tuturor furnizorilor de pe piață. După ce problema a ajuns subiect de discuție la Președinție, fiind analizate riscurile, s-a renunțat la idee. ANRE le-a permis furnizorilor în continuare să semneze contracte de echilibrare cu Moldelectrica.

„Urmare a consultărilor cu participanții la piața de energie electrică s-a decis, de comun acord, că problema trebuie soluționată prin crearea unui mecanism tranzitoriu de determinare a dezechilibrelor, care va fi aplicat până la intrarea în vigoare a noilor Reguli ale pieței energiei electrice. Acest mecanism presupune obligația tuturor participanților la piața de energie electrică, care doresc să desfășoare activitate pe piață, de a dispune de contract de echilibrare semnat cu operatorul sistemului de transport, echilibrarea sistemului electroenergetic urmând a fi realizată de către Î.S. „Moldelectrica”, a explicat ANRE la solicitarea Cutiei Negre.

Fostul consilier prezidențial pe domeniul energetic ne-a explicat ce riscuri existau, dacă ANRE punea în aplicare inițiativa din aprilie.

SERGIU TOFILAT, ex-consilier prezidențial pe domeniul energetic:

Amendă de 15 mii lei, contestată în judecată

Totuși, în perioada aprilie-august, anul curent, SRL Furnizare Energie a activat fără a avea  un contract de echilibrare, iar ANRE a aplicat doar o amendă de 15 mii de lei.

„În legătură cu lipsa contractelor de procurare a energiei electrice de echilibrare începând cu data de 1 aprilie 2021, în privința mai multor companii au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție. Acestea au fost remise instanței de judecată pentru examinarea în fond. Agentul constatator a solicitat aplicarea unei sancțiuni în cuantum de 300 unități convenționale. La moment, dosarele se află la etapa examinării.  Legislația în vigoare nu prevede sancțiuni complementare ce țin de suspendarea sau retragerea licenței pentru încălcarea respectivă”.

O întrebare importantă în acest context este cine și cum a acoperit financiar  dezechilibrele din rețea produse de compania controlată de fostul director ANRE, asociată cu numele lui Andronachi, în perioada când aceasta nu dispunea de contract de echilibrare?

Am întrebat despre acest lucru întreprinderea de stat Moldelectrica, dar nu am primit un răspuns la solicitare până la publicarea investigației.

Uicul furnizor cu tarife nereglementate care s-a înțeles cu Centrala de la Cuciurgan

În august, Furnizare Energie a reușit să-și rezolve problemele cu Centrala de la Cuciurgan și să încheie un contract de achiziție a energiei, păstrându-și  contractul de import a energiei electrice de la DTEK, Ucraina. Firma care ar fi sub controlul lui Andronachi este singura de pe piața nereglementată din Moldova care a reușit să ajungă la o înțelegere cu Cuciurgan-ul și are astăzi și contract de balansare semnat cu Moldelectrica. Ceilalți furnizori au fost refuzați, creându-se astfel premise pentru exclusivitatea participării SRL Furnizare Energie la licitațiile publice tocmai lansate de instituțiile de stat pentru 2022.

Din cauza poziției adoptate de Centrala de la Cuciurgan, mai mulți concurenți ai SRL Furnizare Energie și-au sistat din august activitatea.

SINCRON: ȘEREMET: „Mie îmi pare rău că se vehiculează mult și se aruncă mult fals în societate. Cum am fost favorizați? Dacă eram favorizați încheiam contractul de la 1 aprilie. Noi am lucrat mult cu „Moldavskaia Grăs”. Nu o dată ne-am întors. Până la urmă i-am convins că suntem ca și toți ceilalți și avem dreptul. Până la urmă ei pierdeau bani …Contractul de achiziție cu Moldavskaia Gras prevede și echilibrarea cu o parte de energie pe care o cumpărăm de la dânșii. Și noi până în august am activat cu partenerii noștri din Ucraina. Pentru aceasta am avut contract de echilibrare cu Moldelectrica. Pentru ca să obținem contractul ăsta noi am fost unicii care le-am depus lor garanție. 

ANRE nu este singura instituție în care am observat o atitudine de favorizare în raport cu SRL Furnizare Energie. În 2019,  la jumătate de an de la fondare, compania care ar fi controlată de Andronachi a reușit să obțină un contract avantajos de procurare a energiei electrice de la Nodul Hidroenergetic Costești. Energia produsă aici se consideră a fi una dintre cele mai ieftine. Iar informațiile obținute de Cutia Neagră despre modul în care a fost organizată licitația trădează mai multe elemente dubioase.

Cum a obținut în 2019 cea mai ieftină energie?

În februarie 2019, Nodul Hidroenergetic Costești organizează un tender în baza unui regulament intern, pentru a selecta o companie care să-i cumpere energia pe parcursul anului, fiind vorba de o tranzacție de circa 40 de milioane de lei. Întreprinderea trimite solicitări de oferte la 8 companii, prețul cerut pentru energie fiind de minimum 63 de bani pentru un kilowat oră. Primește 7 oferte, dar una de la un agent economic care nu a fost invitat la tender și nici nu avea activitate pe piața energetică. Anume acesta a propus cel mai bun preț, dar s-a retras ulterior, favorizând SRL-ul Furnizare Energie. Unii participanți la licitație aveau bănuieli atunci de acțiuni concertate între unii concurenți care au participat la concurs și trucarea tenderului. Cutia Neagră a identificat legături între 3 companii.

Pe 11 martie 2019, reprezentanții Nodului Hidroenergetic Costești au deschis ofertele prezentate la tender. SA Energocom a propus  cel mai mic preț – 64 de bani pentru un kilowat oră. Moldelectrica a oferit cu un bănuț mai mult. Oferta SA FEE Nord a fost de 70 de bani, iar SRL „LC Energie” era gata să cumpere cu 77 de bani. SRL Furnizare Energie a propus cu jumătate de bănuț mai mult decât Gas Natural Fenosa Furnizare Energie – 86 de bani pentru un kilowat oră. Iar cea mai bună ofertă – 92 de bani pentru un kilowat oră a venit de la SRL Pan Construct, o companie cu domeniul de activitate în construcții și licență pentru comercializarea carburanților.

Companiile Pan Construct și  LC Energie aveau același proprietar în momentul în care s-au înscris la licitație. Mai mult, în 2017, ca beneficiar la LC Energie a figurat Andrei Iacub, cel care în septembrie 2019 a preluat jumătate din acțiunile SRL-ului Furnizare Energie de la Sergiu Ciobanu. În vara anului curent,  Furnizare Energie a anunțat că fuzionează cu LC Energie, ultima fiind absorbită.

Fuzionarea Furnizare Energie cu LC Energie

Potrivit documentelor consultate de Cutia Neagră, în momentul reorganizării, LC Energie avea o datorie de 5,7 milioane de lei față de Sergiu Ciobanu, fostul director ANRE și beneficiarul actual din acte al SRL-ului Furnizare Energie. Și de această dată este invocat un împrumut.

SERGIU CIOBANU: „Aici a fost un grup de italieni. Ei au dezvoltat un proiect de regenerabile. Ni l-au propus nouă, eu ca proprietar să fac investiții. Noi suntem acum în discuții cu un partener din România. Am preluat practic de la ei proiectul ca activ la balanță, proiectul de investiție pentru surse regenerabile, o tehnologie nouă. Cred că urmează de anul viitor să începem proiectul de investiție în niște surse regenerabile care ei le dezvoltă de vreo 4 ani de zile. Asta este unicul argument. Ei nu au avut nicio activitate, nici licență de furnizare, nici consumatori. Unica este că au avut un proiect  de regenerabile care mi-a creat o impresie că este oportun de a investi acum, având în vedere că e în trend acum regenerabile. Îmi datorează mie, dar eu la urmă datorez proprietarului de la care am preluat. Asta e toată logica”.

Ne întoarcem la licitația organizată în 2019 de Nodul Hidroenergetic Costești. Grupul de lucru a calificat atunci toate ofertele, iar ulterior participanții au fost anunțați printr-o scrisoare că SRL Furnizare Energie este câștigător, oferind un preț de 86 de bani pentru un kilowat oră. „Pan Construct”, care venise la tender cu oferta de 92 de bani, a renunțat ulterior la ea. Mihail Șeremet dă asigurări că licitația a fost organizată corect și neagă ipoteza unei înțelegeri cu „Pan Construct”.

MIHAIL ȘEREMET, director SRL Furnizare Energie: „Eu nici nu aveam închipuire în 2019 cine era compania Pan Construct.  Absolut nu am nicio treabă eu cu asta…Nu a existat nicio înțelegere. Și dacă nu eram noi cu prețul pe locul doi și avea să fie altcineva? Nu  avea să fie dubii? Eu nu vă pot spune că a făcut compania. De ce s-a retras Pan Construct”.

Despre rolul extrem de important pe care l-a jucat în trecut și încă îl mai joacă Vladimir Andronachi în sectorul energetic sunt încă multe de sus. Vom lăsa asta însă pentu o altă investigație.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram