externe

/FOTO/ Poza zilei! Președintele Cehiei, infectat cu coronavirus, a stat izolat într-un cub de plastic la depunerea jurământului de către noul premier

28 noiembrie 2021, ora 18:28
Distribuie:

Președintele Cehiei, Milos Zeman, bolnav de COVID, a stat închis într-un cub de plastic la ceremonia de depunere a jurământului de către noul premier al țării, Petr Fiala. Zeman a fost depistat pozitiv la doar câteva ore după ce fusese externat din spital, unde ajunsese din cauza unor complicații ale unei boli cronice, scrie digi24.

Milos Zeman a asistat duminică, 28 noiembrie, la depunerea jurământului de către noul premier dintr-un cub de plexiglas care l-a izolat de restul încăperii unde a avut loc ceremonia. Alături de președinte, care a stat în scaun cu rotile, s-a aflat și un medic îmbrăcat complet în echipament de protecție.

Potrivit sursei citate, președintele Cehiei a fost internat cu coronavirus la doar câteva ore de la externarea din spital, pe 25 noiembrie, unde a stat șase săptămâni în urma unor complicații.

Administrația prezidențială cehă a refuzat să vorbească despre boala președintelui, care a fost însă confirmată de medici ca fiind o problemă a ficatului.

Petr Fiala, liderul unei coaliții de centru-dreapta formată din cinci partide, este noul prim-ministru al Cehiei, după ce alianța fostului premier, Andrej Babis, susținută de peședintele Zeman, a pierdut alegerile.

 

Sursa foto: digi24.ro

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram