Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina: Rachetă în Moldova! Rusia a bombardat masiv în ajun și de Crăciun. Zelenski: „Ce poate fi mai inuman”?

/VIDEO/ Un fost procuror general al Ucrainei, despre modul în care a comunicat cu PG în privința cauzelor penale intentate în țara vecină pe numele lui Platon

missing
29 noiembrie 2021, ora 20:52

Un fost procuror general al Ucrainei dezvăluie detalii despre comunicarea pe care a avut-o cu Alexandr Stoianoglo în privința cauzelor penale, intentate în țara vecină pe numele lui Veaceslav Platon. Ruslan Reaboșapca a declarat, într-un interviu exclusiv pentru Cutia Neagră PLUS, că Procuratura Generală de la noi nu a oferit suport în avansarea investigațiilor.

„Îl cunoașteți pe Veaceslav Platon?

-Desigur, și noi am avut întrebări la Platon.

-Ce fel de întrebări?

-Erau câteva dosare penale, de fapt sunt și acum în desfășurare în Ucraina. Am comunicat cu Procuratura din Republica Moldova. Cu același Stoianoglo. Acum mi-e clar de ce nu s-au mișcat din loc dosarele noastre cu Platon.

-Ați solicitat anumite informații de la procuratură…

-Nu pot să ofer detalii acum, dar comunicare am avut.

– Comunicarea a fost pozitivă sau nu prea?

-Ucraina l-a urmărit penal, aveam cauze penale, le investigam. Am vrut să le investigăm, dar procuratura Moldovei nu ne-a ajutat, să zic așa.”

Fostul procuror general al Ucrainei consideră că Veaceslav Platon a fost lăsat intenționat să plece din țară.

„Procurorul general i se adresa acestei persoane cu „Slava” și cerea să-i explice combinațiile cu banii din bănci, din Banca Națională a Moldovei.

„Sper că sistemul justiției în curând va oferi răspuns la întrebarea ce s-a întâmplat, de fapt și de ce omul care patru ani a stat după gratii, acuzat că a furat sume mari de bani, practic, de la moldoveni, a fost achitat și i s-a oferit posibilitatea să fugă din țară.”

Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a fost deferit justiției din Republica Moldova, după ce a fost reținut la Kiev. Era 25 iulie, anul 2016, iar la cârma țării se afla Petro Poroșenko. Atunci, operațiunea de reținere a fost pusă la cale de Serviciul de Securitate și Procuratura Generală din Ucraina, fiind suspectat pentru spălare de bani și fraude în sistemul bancar. Platon fusese verificat de către autoritățile din Ucraina referitor la „posibila implicare în comiterea de infracțiuni pe teritoriul Ucrainei”. După ce a fost extrădat autorităților de la noi, acesta a fost judecat și condamnat la 25 de ani de închisoare. Acum un an însă a fost eliberat, iar procurorii moldoveni i-au retras toate acuzațiile, iar cercetarea penală a fost reluată de la capăt. După ce partidul PAS a preluat guvernarea, în iulie, Platon a plecat din țară și nu s-a mai întors. Acesta se află în Marea Britanie și le cere procurorilor de la noi să vină să-l audieze la Londra.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.