/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 800: Lupte grele, permisiunea Londrei și ironia Rusiei. Oficial SUA: Războiul nu se va încheia curând

/VIDEO/ Vitezomanii, luați la ochi de IGP! Politia dă asigurări că le va găsi ac de cojoc

missing
29 noiembrie 2021, ora 20:58

Se deplasează cu 200 de kilometri la oră chiar sub ferestrele Ministerului de Interne, însă poliția încă nu le poate da de urme. Rețelele de socializare sunt inundate de înregistrări în care se vede cum șoferii vitezomani își etalează pasiunea pentru viteză. Aceștia încalcă regulamentul circulației rutiere, circulă pe contrasens și se deplasează cu peste 200 de kilometri pe oră, pe străzile capitalei. Mai mult decât atât: organizează curse ilegale și se laudă pe internet. Conducerea de vârf a poliției naționale spune că i-a luat la ochi și dă asigurări că va găsi ac de cojoc. Pentru început însă trebuie să-i găsească pe șoferi – o misiune, deocamdată, grea pentru poliție.

Acestea sunt doar câteva cazuri, în care unii șoferi uită că se află pe drumurile publice și nu la poligoanele pentru curse auto. Pe rețelelele de socializare au fost create și grupuri din membri, care conduc mașini scumpe de sute de cai putere.

Unul dintre cele mai recente cazuri a fost distribuit pe internet, acum câteva zile, când un șofer s-a filmat în timp ce conducea cu peste 200 de kilometri la oră, pe strada Mihai Viteazul din capitală.

După câteva zile de căutări, responsabilii de la Inspectoratul Național de Securitate Publică, spune că nu a dat încă de urmele vitezomanului. Un alt caz care a stârnit reacția societății, este un filmuleț postat pe o rețea de socializare, unde un conducător auto, circulă pe contrasens, pe bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt, chiar în fața clădirii Ministerului Afacerilor Interne.

Întrebați cum explică acest fenomen, responsabilii de la poliție susțin că vitezomanii au fost luați la vizor.

“Într-adevăr, problema vitezomanilor este una prioritară pentru noi. Numărul contravențiilor depistate în acest domeniu a crescut semnificativ în comparație cu perioada precedentă. Noi constatăm atât la aspectul vitezomanilor, cât și a conducerii în stare de ebrietate oricum râmâne una gravă.”

Totuși, Podarilov nu a putut spune clar, care sunt măsurile concrete care vor fi întreprinse de autorități, pentru a combate acest fenomen periculos.

“Noi constatăm precum că, la momentul actual, nu sunt mecanisme legislative adecvate, pentru a combate acest flagel. În acest sens, noi deja am elaborat un proiect legislativ, care deja a fost discutat cu Ministerul Justiției și urmează să fie prezentat, în scurt timp, pentru a fi votat în legislativ.”

În prezent, toți șoferii care depășesc viteza admisibilă de circulație cu 40 km/h sau mai mult sunt sancționați la fel, cu amendă de la 30 la 36 de unităţi convenţionale și cinci puncte de penalizare. Conform proiectului, din anul 2022, vor apărea noi divizări după nivelul de depășire a vitezei-limită, dar și sancțiunea de suspendarea de dreptul de a conduce mijloace de transport. Modificările la Codul contravențional se regăsesc într-un nou proiect transmis Guvernului pentru examinare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram