/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Abrams, retrase de pe linia frontului

/VIDEO/ S-a schimbat administrația, nu și atitudinea. Interiorul Arenei Chișinău rămâne o mare enigmă

missing
07 decembrie 2021, ora 21:34

S-a schimbat administrația, nu și atitudinea. Interiorul Arenei Chișinău rămâne o mare enigmă, așa cum, de la începutul construcției și până acum, presa a fost ținută permanent după ușă. Și de această dată, la solicitarea noastră de a filma în interiorul Arenei Chișinău ni s-a răspuns că acest lucru va fi posibil doar după darea în exploatare a obiectivului. Asta deși, nimeni nu știe, când anume se va întâmpla acest lucru. Responsabilii de la Agenția Proprietății Publice au ținut să precizeze că, actualmente, sunt corectate toate neregulile depistate. Între timp, cei de la guvernare spun că intenționează să verifice modul în care a fost realizat acest proiect și să-l ducă la bun sfârșit.

Filmările în interiorul Arenei Chișinău sunt interzise până la darea în exploatare a complexului. Acest răspuns l-am primit la o solicitare, expediată anterior, pe adresa Agenției Proprietății Publice. În document se menționează că data deschiderii oficiale a Arenei va fi anunțată public, asta deși nu se știe deocamdată cât ar mai putea dura lucrările. Mai mult, responsabilii precizează că, în prezent, partenerul privat se ocupă de înlăturarea lacunelor depistate de Comisia de Recepție.

„Din cele 74 de obiecții înaintate, 67 au fost deja remediate.”

Între timp, potrivit autorităților, Arena Chișinău nu va putea fi deschisă înainte de a fi construite căile de acces. Despre acest lucru se discută încă din luna mai anul curent fără a se ajunge la o finalitate pe partea de proiect.

În răspunsul primit la solicitarea echipei TV8, responsabilii din cadrul Agenției Proprietății Publice declară faptul că, până pe data de 11 noiembrie 2021, toate cheltuielile au fost suportate de agentul economic, care a refuzat să întrețină construcția și după expirarea acestui termen.

„ În acest sens, la 01.11.2021, a avut loc o ședință între partenerul privat și S.R.L. „Arena Națională”, unde au fost discutate aspectele menționate și a fost luată decizia în privința achitării de către partenerul privat a cheltuielilor de pază și securitate a obiectivului Arena Națională doar pentru luna noiembrie curent.”

Celelalte cheltuieli de întreținere ca: aprovizionarea cu apă, gaze, energie electrică urmează a fi suportate de societatea comercială în gestiunea căreia se află obiectivul. Actualmente, pentru Arena Chișinău au fost acumulate datorii în valoare de 1,5 milioane de lei, pentru plata impozitelor, salariilor, tranșelor scadente și conectarea la rețeaua electrică.

Andrei Spînu a mai declarat că va fi investigat modul în care a fost realizat acest proiect, fără să ofere mai multe detalii. Proiectul Chișinău Arena a fost lansat de fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, în 2018. Atunci, democrații anunțau că arena va fi deschisă în toamna anului 2019. Mai târziu, pentru că arena polivalentă nu putea fi conectată la rețelele de alimentare cu gaze, apă și canalizare, existente în zonă, statul a mai alocat sume importante de bani, pentru efectuarea conexiunilor. Astfel, statul s-a angajat să achite în plus față de prevederile contractuale inițiale 1,5 milioane de euro. Conform proiectului, în interiorul complexului, ar trebui să fie amenajată o arenă pentru baschet, un aqua centru și un club de tenis. Costul lucrărilor de contrucție a Arenei este de 44,5 milioane de euro, pe care statul urmează să-i achite eșalonat în 12 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram